full screen background image

32 de șoferi vitezomani, depistați în ultima săptămână pe autostrăzi

32 de șoferi care circulau cu viteză excesivă pe autostrăzi au fost depistați în ultima săptămână de polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a Poliției Române, informează IGPR.

Cea mai mare viteză înregistrată a fost de 211 km/h, pe Autostrada A3.

”În perioada 19 — 24 septembrie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a Poliției Române care acționau pentru siguranța și fluența traficului rutier pe autostrăzi au depistat 32 de șoferi care circulau cu viteze excesive”, arată IGPR.

Astfel, pe autostrada A1, 4 șoferi au fost înregistrați circulând cu viteze cuprinse între 182 km/h și 208 km/h.

De asemenea, pe autostrada A2, aparatele radar au înregistrat 5 conducători auto care se deplasau cu viteze cuprinse între 179 km/h și 196 km/h.

Dintre aceștia, unui bărbat, de 34 de ani, care circula cu 179 km/h pe Autostrada Soarelui, i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, iar femeia care i-ar fi încredințat acestuia autovehiculul este cercetată pentru comiterea infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Tot în această perioadă, pe autostrada A3, polițiștii au depistat 23 de șoferi care au depășit limita legală de viteză, deplasându-se cu viteze cuprinse între 168 km/h și 211 km/h.

Viteza maximă a fost înregistrată la data de 23 septembrie, la kilometrul 17 al Autostrăzii A3, când polițiștii au depistat un bărbat, de 45 de ani, care circula cu 211 km/h.

Conducătorii auto au fost sancționați contravențional cu amenzi între 1.305 și 2.900 de lei și le-au fost reținute permisele de conducere, pentru 90 de zile.

AGERPRES

comments

comments