full screen background image

O nouă ediție a Nopții Albe a Galeriilor va avea loc pe 6 octombrie

O nouă ediție a Nopții Albe a Galeriilor (NAG) va avea loc vineri, 6 octombrie, în București și alte 11 orașe din țară.

Potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES de organizatori, evenimentul se va desfășura în București, Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj Napoca, Craiova, Iași, Petrila, Reșița, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, între orele 19,00 și 03,00, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist.

La București, va avea loc Expoziția — focus NAG Petrila “O călătorie spre buricul pământului”, încăperile Rezidenței BRD Scena 9 urmând să găzduiască timp de o lună instalații și intervenții în al căror traseu publicul va descoperi fragmente din trei muzee unice: Muzeul Mamei, Muzeul Instalatorului Român și Colonia Literară Petrila — Casa memorială I. D. Sîrbu. Expoziția va putea fi vizionată doar la lumina lanternei. Cei interesați vor putea vedea o arhivă de fotografie cuprinsă în structura unei instalații interactive, se mai arată în comunicat.

“O călătorie spre buricul pământului” este coordonată de artistul Ion Barbu, ale cărui intervenții vor fi completate de invitații săi Mihai Barbu, Cătălin Crețu și Andrei Dăscălescu.

Expozițiile focus NAG marchează introducerea unui oraș nou în harta evenimentului și urmăresc să familiarizeze categorii de public cât mai diverse cu fenomenul culturii contemporane din România, informează organizatorii.

Asociația Ephemair continuă în acest an programul “Search & Research RO”, inițiat la NAG 2016, prin care invită un grup de specialiști străini din domeniul artei contemporane să cerceteze și să descopere scena culturală locală.

Pentru ediția NAG 2017, proiectul este realizat în colaborare cu programul de rezidențe curatoriale ARC Bucharest, iar invitații sunt: Miguel Amado — senior curator la Middlesbrough Institute of Modern Art, Anglia; Geir Haraldseth — director la Rogaland Kunstsenter (Rogaland Contemporary Art Centre (RCA), Norvegia; Gabi Scardi — curator și critic de artă, Milano, Italia; Evelyn Simons — curator, cercetătoare, scriitoare și coordonatoare de proiecte la CAB, un centru privat non-profit de artă contemporană din Bruxelles și Stefan Vicedom — curator, cercetător asociat în arta contemporană la Städel Museum din Frankfurt.

Programul de o săptămână al “Search & Research RO” va include un tur intensiv de vizitare a instituțiilor, galeriilor și inițiativelor participante în programul NAG București, o călătorie de cercetare în Timișoara și Arad și o serie de vizite în studiourile de artiști în Capitală.

Programul NAG Național, inițiat și coordonat de Asociația Ephemair, este dezvoltat în orașele participante de către partenerii săi locali.

Partener principal al NAG național este BRD Groupe Société Générale. De asemenea, Primăria Capitalei, prin ARCUB, și Institutul Cultural Român sprijină evenimentul.

Printre partenerii media ai evenimentului se numără Agenția Națională de Presă AGERPRES.

AGERPRES

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza