full screen background image

Bărbaţi din Hânţeşti prinşi în timp ce tăiau ilegal copaci în Pădurea Adâncata

În cursul zilei de marţi, la ora 13.30, Postul de poliţie Hânţeşti a fost sesizat, de reprezentantul Ocolului Silvic Adâncata, despre faptul că, în pădurea de pe raza comunei, mai multe persoane taie în mod ilegal material lemnos.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, jandarmi și specialiști silvici care au identificat, la o distanţă de aproximativ 400 de metri faţă de drumul comunal neclasificat ce face accesul către zona denumită generic “Halangescu”, un localnic, de 34 de ani, care transporta, cu un atelaj hipo, material lemnos, fără documente de provenienţă.

Ulterior, în interiorul pădurii, la o distanţă de aproximativ 600 metri faţă de drumul comunal, au fost identificați alți doi localnici, de 39 şi 43 de ani, care aveau asupra lor două drujbe, tăiau copacii şi îi secţionau pentru a putea fi încărcaţi şi transportaţi cu căruţa.

Aceștia declarând faptul că au fost trimişi de proprietarul pădurii, fără să cunoască dacă acesta deține sau nu autorizație de exploatare.

Cei trei au fost sancționați de polițiști și jandarmi pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos, în cantitate de 4,96 mc și valoare de 1.650 de lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Adâncata.

comments

comments