full screen background image

Carmen Dan va discuta cu prefecții și șefii ISU din sud-vestul țării

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, împreună cu secretarul de stat Gheorghe Nucu Marin și inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), colonel Daniel Marian Dragne, se află luni dimineața în județele din sud-vestul țării care au fost afectate de fenomenele meteo extreme.

‘Ministrul Carmen Dan va avea discuții cu prefecții și cu reprezentanții ISU pentru evaluarea situației exacte din teren, în vederea luării celor mai adecvate măsuri pentru revenirea la normal a comunităților afectate’, se arată într-un comunicat al MAI remis AGERPRES.

Prima oprire a ministrului și oficialilor din minister a fost în județul Timiș, la spitalul județean, unde Carmen Dan s-a interesat de situația medicală a minorilor internați cu traumatisme cauzate de vijeliile de duminică după-amiază.

Încă de duminică seara, în cele 15 județe afectate acționează peste 1800 de efective cu 571 mijloace tehnice.

La acest moment, nu mai sunt oameni care se află în situații de risc major.

Nu sunt semnalate urgențe medicale care nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice, se mai arată în comunicat.

Conform informațiilor medicilor, la Spitalul Județean din Timșoara au ajuns duminică după-amiază 41 de persoane rănite în urma furtunii, dintre care 11 au fost internate. Doi copii, de 11 și 10 ani, au fost operați și se află la secția de ATI în stare stabilă. De asemenea, șase persoane se află internate la secția de Neurochirurgie, patru la Ortopedie și una la Politraume.

AGERPRES

comments

comments