full screen background image

Lucrările de asfaltare pe DN2, DN2E și reparațiile la DN 17 B au fost finalizate la termen

Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe Drumul Național 2, pe o lungime de circa 7 km, de la ieșirea din municipiul Suceava spre Fălticeni, până dincolo de ieșirea de la Cumpărătura.

Potrivit directorului interimar al Secției de Drumuri Naționale Suceava, ing. Romeo Caciuc, după 20 de zile vor fi executate, în zonă, marcajele rutiere cu material bicomponent.

“Am respectat termenele stabilite prin contractele subsecvente, pentru lucrările de asfaltare pe DN2. Au fost finalizate și lucrările de asfaltare pe DN 2E unde, la fel, peste 20 de zile se vor realiza și marcajele rutiere. Tot în această săptămână am finalizat reparațiile la drumul 17B, reparații pe suprafețe întinse, acei 10 km pe care i-am promis în momentul în care am stabilit că se va executa, în regie proprie, această lucrare”, a declarat prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi.

Aproximativ 15 kilometri echivalent de marcaje rutiere cu material termoplastic se vor mai realiza, pe DN2, în aproximativ o lună de zile, de la Vadu Moldovei spre Roșiori, și pe DN2H, de la Rădăuți spre Vicov.

Directorul SDN Suceava, ing. Romeo Cauciuc, a mai precizat că este în curs de desfășurare procedura de licitație pentru lucrări de asfaltare, pe următorii 3 ani, demarată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași – DRDP.

comments

comments