full screen background image

Percheziții DIICOT în Suceava, București și cinci alte județe, într-un dosar de evaziune

Procurorii DIICOT Ploiești efectuează, miercuri, 23 de percheziții domiciliare într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, în care ar fi vizată firma Alka, prejudiciul creat prin activitatea infracțională fiind de aproximativ 50 milioane lei, au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, descinderile au loc la membrii a două grupări infracționale, în București și în județele Ilfov, Suceava, Ialomița, Vrancea, Constanța și Harghita, 45 de persoane urmând a fi duse la audieri.

Până la această oră, anchetatorii au descoperit la percheziții sumele de 480.000 de lei, 120.000 de euro și 2.700 de dolari.

comments

comments