full screen background image

8 septembrie – Nerăbdarea și lucrurile simple

Mă întreba zilele trecute cineva cum aștept școala. Pentru că nu doar cei mici o așteaptă cu emoții de tot felul… plăcute sau mai puțin plăcute.

E unul dintre puținii ani în care o aștept cu detașare, iar emoțiile sunt situate undeva la mijloc. Ceea ce știu sigur, însă, este că mă aliniez într-o privință cu emoțiile celor mai mici: nu sunt nerăbdătoare să înceapă. Ceea ce ar putea să însemne, dacă ținem seama de antonimia cuvintelor, că sunt răbdătoare în privința venirii ei. Glumesc, desigur. Deși răbdarea și nerăbdarea pot fi teme de discuție foarte serioase.

Adulții sunt nerăbdători adesea. Doar că ei își pot controla emoțiile provocate de nerăbdare pentru că le pot ascunde mai ușor sub multitudinea de griji cotidiene pe care le au. Copiii însă au mai puține griji și nu-și prea bat capul cum să-și ascundă nerăbdarea. Sunt nerăbdători atunci când călătoresc pe distanțe lungi, atunci când așteaptă să intre la un control medical sau examen, atunci când părintele se oprește din drumul spre locul de joacă pentru a discuta cu un cunoscut. Sunt nerăbdători acasă, la școală, la joacă, pe stradă. Cauzele lipsei de răbdare sunt diverse și le-am mai discutat. Astăzi ne vom ocupa puțin de efect. De nerăbdare, încercând să o atenuăm nițel. Prin gesturi simple.

Chiar dacă a trecu vacanța multora, cu siguranță dacă ați plecat cu mașina cu cel mic, încă mai aveți în memorie refrenul monoton. „Dar când ajungem la mare?”. Întrebare repetată la fiecare 30 de minute. Iar tu, adultul doveditor al răbdării cu care te-ai accesorizat preventiv, îi repeți cu calm „Îndată, puișor. Într-o oră. Mai avem puțin.” Doar că puișorul nu știe ce înseamnă „îndată”, iar dacă e mai mic de 9 ani nu poate înțelege și percepe nici noțiunea de o oră. Și revine cu întrebarea-refren. Unora poate le-a venit ideea de a se juca pe drumul spre destinație cu cei mici și au scăpat de referenul cu pricina. Pentru că aceasta e metoda de a dilua nerăbdarea celui mic. Jocuri precum „Fazan” sau inventate pe loc, în care să dai indicii legat de un lucru la care te gândești și trebuie ghicit, nu au nevoie nici de spațiu și nici de efort prea mare din partea adultului, care cu un efort minim poate stăvili nerăbdarea copilului. Poate anul viitor veți testa și va funcționa și la voi.

Pentru anul acesta, însă, în cazul în care vă întrerupe din discuția pe care o purtați cu un adult, există o metodă și mai puţin consumatoare de efort. O simplă atingere pe umăr îl va face pe cel mic, fără cuvinte, să înțeleagă că l-ai auzit, că îl înțelegi și nu îl ignori și îi vei răspunde curând.

Lucruri simple, de domolit nerăbdarea, dovedind educație.

ARTICOLE ASEMANATOARE

comments

comments