full screen background image

Circa 700 de cadre didactice sunt aşteptate la „Spartachiada profesorilor”

Municipiul Suceava, în asociere cu Alianţa Sindicatelor de Învăţământ (ASI), organizează, în perioada 7 – 9 septembrie, proiectul „Spartachiada profesorilor”, cu scopul de a promova un mod de viaţă sănătos prin sport, a valorilor toleranţei şi fair-play-ului, dar şi dezvoltarea relaţiei de comunicare intre şi intrapersoanală.

Evenimentul, ajuns la cea de a V-a ediție, se adresează cadrelor didactice, reprezentanţilor comunităţii şi oficialităţilor.

Profesorii vor concura pe parcursul celor două zile ale competiției, iar în ultima zi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la cros, ciclism, darts, fotbal, street ball, şah, tenis de masă, tenis de câmp, volei, pescuit sportiv, tenis cu piciorul, badminton, nataţie şi handbal.

Organizatorii preconizează că numărul participanţilor din acest an va fi mai mare comparativ cu ediţiile precedente, aşteptările lor cifrându-se la aproape 700 de competitori.

Prof. Giani Leonte, preşedintele ASIS, a declarat că „Spartachiada din acest an are un caracter internaţional, o delegaţie de profesori din Bulgaria confirmând participarea. De asemenea, au răspuns invitaţiei colegi din Neamţ, Bacău, Cluj, Mehedinţi, Constanţa şi încă mai aşteptăm confirmări şi din alte judeţe. Este un eveniment unic, un eveniment care a luat amploare an de an, o activitate apreciată şi aşteptată de toţi colegii noştri din cancelarie, care reuneşte dascăli de toate disciplinele”.

 

comments

comments