full screen background image

Mai puțin de jumătate din primăriile sucevene și-au propus manifestări de Centenarul Marii Uniri

DEPARTAMENTULUI CENTENAR a solicitat Instituției Prefectului –județul Suceava centralizarea și transmiterea propunerilor de acțiuni, proiecte și manifestări de aniversare a CENTENARULUI Primului Război Mondial și al Marii Uniri de la nivelul județului SUCEAVA.

Conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr 5/20.07.2017, privind stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administrației publice centrale cu privire la CENTENARUL ROMÂNIEI, Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) va prelua activitățile și structurile Departamentului Centenar. Schimbarea are în vedere capacitatea instituțională a MCIN, rolul și atribuțiile acestuia, pentru buna desfășurare a acțiunilor și manifestărilor prilejuite de aniversarea, în anul 2018, a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) și a Primului Război Mondial.

La nivelul județului Suceava, Instituția Prefectului a propus 2 acțiuni, iar Consiliul Județean – 17 acțiuni /proiecte.

Din cele 114 unități administrativ –teritoriale, au dat curs solicitării un număr total de 98, din care 55 de primării au transmis inițiative pentru acțiuni dedicate Centenarului, iar 43 de primării, până la această dată, nu și-au propus acțiuni dedicate acestui eveniment.

Cele mai multe dintre acțiunile propuse vizează organizarea de manifestări culturale, spectacole aniversare, ceremonii și activități precum sesiuni, simpozioane, dezbateri, filme documentare, expoziții care să cinstească memoria eroilor și victimelor Primului Război Mondial dar și proiecte de infrastructură .

25 primării au propus proiecte de realizare, reconstrucție, reabilitare și restaurare monumente dedicate eroilor români. (Suceava, Fălticeni, Siret, Vatra Dornei, Vicovu de Sus, Adâncata, Berchișești, Bilca, Boroaia, Cîrlibaba, Comănești, Cornu Luncii, Dolhești, Fîntînele, Frumosu, Fundu Moldovei, Gălănești, Horodnic de Sus, Horodniceni, Moara, Putna, Satu Mare, Stroiești, Șerbăuți și Volovăț).

“Guvernul României, va analiza în mod unitar la nivel național propunerile privind acţiunile şi proiectele de aniversare a Centenarului României şi a Primului Război Mondial formulate de ministere și autorităţi publice și va fundamenta oportunitatea şi modalitatea de finanțare pentru bugetul anului 2018.”, a precizat Prefectul Sucevei, Mirela Elena ADOMNICĂI.

comments

comments