full screen background image

Şedinţa Consiliului Local Rădăuţi, pe 31 august

Consilierii locali rădăuțeni se întrunesc joi, 31 august, în ședința ordinară a lunii în curs.

Ordinea de zi cuprinde 23 de proiecte de hotărâre care vor fi supuse dezbaterii în această lună, printre care:

– proiect de hotărâre privind aprobarea intrării în inventarul Primăriei Municipiului Rădăuți, a unui mijloc fix (jaguar mascul-adult) în gestiunea responsabilului Olinici Ana-Angelica (sector Parc Zoo),
– proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții Modernizare prin pavare cu dale prefabricate din beton, trotuar strada Mihai Eminescu (intersecție str. Gheorghe Lazăr cu str. Mihail Kogălniceanu),
– proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții Modernizare prin pavare cu dale prefabricate din beton, trotuar strada Volovățului – str. Spitalului de la pasajul CFR până la casa cu nr. 58,
– proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții Modernizare prin pavare cu dale prefabricate din beton, trotuar strada Mihai Viteazu (intersecție str. Bogdan Vodă cu aleea Garaje Hipodrom),
– proiect de hotărâre privind aprobarea instituirii unor sensuri unice, amenajare parcări oblice și înființare instalații de semaforizare
– proiect de hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul public al municipiului Rădăuți, județul Suceava a unui imobil teren situat în zona Gării CFR Rădăuți
– proiect de hotărâre privind revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 59 din 31.03.2015 privind aprobarea concesionării, prin licitație publică, a terenului din domeniul privat al municipiului Rădăuți, str. Piața Unirii f. nr., în vederea amenajării și edificării unor construcții
– proiect de hotărâre privind completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Rădăuți.
Proiectele de hotărâre îl au ca inițiator pe primarul municipiului Rădăuți, Nistor Tătar.

Există pe ordinea de zi a ședinței de joi și 12 adrese venite din partea unor cetățeni ai Rădăuțiului, persoane fizice și jurdice, care de asemenea vor fi discutate de aleșii locali.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments