full screen background image

Urmărire prin Salcea pentru oprirea unui şofer care conducea băut o autoutilitară

În cursul serii de marţi, la ora 19.20, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Salcea şi Postului de Poliţie Dumbrăveni, fiind în acțiune pe linie de poliție rutieră, au înregistrat cu aparatul radar o autoutilitară, circulând pe D.N. 29, pe raza localităţii Salcea, direcţia de deplasare Suceava-Botoşani, cu viteza de 70 km/h, în localitate.

Au fost efectuate semnalele regulamentare de oprire, însă conducătorul autoutilitarei nu a oprit, accelerând şi continuându-şi deplasarea spre localitatea Dumbrăveni.

S-a pornit în urmărirea autoutilitarei folosind semnalele acustice şi luminoase, însă conducătorul acesteia le-a ignorat şi s-a deplasat pe DN 29, până la intrarea în localitatea Dumbrăveni.

Acolo a efectuat viraj la stânga şi a pătruns pe un drum comunal, unde s-a reuşit depăşirea şi blocarea autoutilitarei.

În urma controlului efectuat, s-a constatat că autoutilitara era condusă de un bărbat, de 60 de ani, din municipiul Suceava, care emana halenă alcoolică.

A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i s-au prelevat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza