full screen background image

Dosar penal pentru tăiere ilegală şi furt de arbori întocmit de poliţiştii din Gălăneşti

În dimineaţa zilei de marţi, la ora 06.31, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că se fură lemn din pădurea Gura Putnei.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, în jurul orei 06.00, două persoane au tăiat, tractat și transportat la un imobil din satul Gura Putnei, comuna Putna, trei bușteni esență rășinoase, specia molid.

Polițiștii au identificat cele două persoane ca fiind un bărbat, de 71 de ani, și o femie, de 68 de ani, ambii din comuna Putna.

S-a stabilit că aceștia au tăiat fără drept și sustras un arbore esență rășinoase, specia molid în volumul de 1.36 mc material lemnos.

S-a efectuat calculul pagubei existente în cauză de către personalul silvic, stabilindu-se că valoarea prejudiciului este de 1292.96 lei (inclusiv TVA), sumă ce depășește de 9.45 ori valoarea unui metru cub masă lemnoasă pe picior, arborele tăiat fiind din zona de protecție.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori din fondul forestier național”, fapte prevăzute de Legea 46/2008.

comments

comments