full screen background image

Atentat la Barcelona: Moussa Oukabir, un marocan de 17 ani, presupusul autor al atentatului

Poliția spaniolă este în stare de alertă după o serie de atentate teroriste petrecute la Barcelona și Cambrils. Forțele de securitate spaniole îl caută pe Moussa Oukabir, fratele în vârstă de 17 ani al lui Driss Oukabir, unul din suspecții reținuți în urma atentatului de la Barcelona. Atentatul, revendicat de Statul Islamic, cu o furgonetă care a intrat printre pietonii de pe bulevardul Rambla, s-a soldat cu 13 morți și zeci de răniți. Cu câteva ore înainte, un om a fost ucis și altul rănit de o explozie într-o locuință din Alcanar, de asemenea pe coasta catalană. Ulterior, în cursul nopții, poliția a anunțat că a ucis cinci teroriști la Cambrils. Cei cinci au intrat cu un autovehicul în pietoni și au rănit șase oameni, printre care și un polițist. Potrivit ultimelor informații obținute de către Ambasada României la Madrid și Consulatul General al României la Barcelona, printre persoanele rănite în urma atentatului terorist de la Barcelona se numără trei cetățeni români. MAE reamintește cetățenilor români afectați că pot solicita asistență consulară la telefonul Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535 sau +34 934 344 223, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Strainatate și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență; sau la numerele de urgență ale oficiului consular din Barcelona +34 661 547 853 și misiunii diplomatice din Madrid +34 649 656 032.

comments

comments