full screen background image

Despre “Babywearing Dance”, cu Andreea Morar – Zimbru!

“Babywearing Dance” este un concept nou în România, dar o practică des întâlnită în alte țari. La o scurtă căutare online, veți descoperi astfel de cursuri pe întreg mapamondul. Ideea fundamentală de la baza acestor cursuri este să sprijine și să întărească relația mămicilor cu cei mici, dar în același timp să le ofere proaspetelor mămici un mediu plăcut, prietenos în care să se distreze și să facă mișcare.

Beneficiile pe care le aduc aceste clase și totodată motivele pentru care vă recomandăm să participați la astfel de cursuri le descoperiți de la Andreea Morar – Zimbru, mămică și antrenoare la ABC Fitness Suceava.

“Babywearing Dance” propune atât mămicilor, cât și tăticilor, nașilor, mătușilor sau chiar bunicilor, mișcări de dans și de fitness efectuate împreună cu bebelușii, dar purtați în sisteme ergonomice.

Încă de la primele cursuri, mamele au plecat spunând că se simt excelent. E normal! Dansul eliberează endorfine responsabile pentru starea noastră de bine, apoi există și ideea că ai făcut mișcare și nu te mai sabotează gândul că nu ai cum să mai faci sport, pentru că bebe e mic și depinde în mare parte de tine.

Andreea ne-a spus că nu există o anume perioadă de timp care trebuie să treacă de la naștere sau că cel mic trebuie să aibă o anumită vârstă pentru a participa la babywearing, iar cel mai mic cursant a fost un bebe în vârstă de o lună!

Cât despre avantajele Babywearing, atât pentru mămică, cât și pentru bebeluș, Andreea a menționat că programul nu reprezintă doar mișcare, ci și distracție, dans, voie bună, deconectare, dar mai ales multe zâmbete și socializare!

Cursurile de Babywearing se țin la ABC Fitness Suceava, pe timp de vară, în fiecare luni de la ora 18:00, iar durata unui program este de 45-50 de minute!

comments

comments