full screen background image

PS Părinte Damaschin Dorneanul a fost hirotonit şi instalat la Suceava

Momente istorice în Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor, unde, pe 23 iulie 2017, a avut loc hirotonirea întru arhiereu a părintelui arhimandrit Damaschin Luchian, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu titulatura „Dorneanul“, în şedinţa de lucru din 4 iulie 2017. Slujba Hirotonirii a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava şi a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod, în prezenţa a mii de credincioşi.

Rânduiala de anunţare şi chemare a candidatului la treapta arhieriei a fost săvârşită sâmbătă seara, după Vecernie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava. La slujbă au fost prezenţi patru ierarhi, membri ai Sfântului Sinod – Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord -, preoţi, monahi şi credincioşi, atât din Arhiepiscopia Sucevei, cât şi din Arhiepiscopia Iaşilor.

Chemarea solemnă a părintelui arhimandrit Damaschin Luchian la treapta arhieriei a fost făcută de către părintele Vasile Baltag, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Preacuviosul Ipopsifiu Damaschin a răspuns acestei chemări, mulţumind Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan şi ierarhilor prezenţi în Catedrala Arhiepiscopală. După această rânduială, a fost înscris în condică procesul-verbal prin care s-a constatat chemarea Ipopsifiului Damaschin Luchian la treapta arhieriei, pentru slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, document semnat de către ierarhii delegaţi, precum şi de către candidat.

Părintele Mitropolit Teofan a rostit cu această ocazie un cuvânt despre semnificaţia şi importanţa chemării în treapta de ierarh, iar în finalul slujbei de seară a rostit un scurt cuvânt Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Hirotonia noului episcop-vicar al Eparhiei Sucevei

Ieri-dimineaţă, după slujba Utreniei, IPS Părinte Mitropolit Teofan a săvârşit în Catedrala Arhiepiscopală rânduiala examinării şi desemnării Ipopsifiului Damaschin Luchian la treapta arhieriei. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost înconjurat de un sobor de ierarhi format din Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Preacuviosul Părinte Ipopsifiu Damaschin a fost adus în mijlocul bisericii de arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna şi exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei, şi de arhim. Nectarie Clinci, stareţul Mănăstirii Sihăstria Putnei, spre a prezenta ierarhilor prezenţi, în frunte cu Părintele Mitropolit, sfintele mărturisiri ale credinţei ortodoxe. Astfel, candidatul la hirotonia întru arhiereu a rostit Simbolul credinţei, a mărturisit despre însuşirile Persoanelor necuprinsei Dumnezeiri, a mărturisit cu privire la înomenirea Fiului şi Cuvântului ipostatic al lui Dumnezeu şi despre firile diferite din Unul şi acelaşi Hristos Dumnezeu şi a făgăduit să păstreze totdeauna, cu sfinţenie, canoanele, tradiţiile, legiuirile, regulamentele şi hotărârile Bisericii noastre. După acest dialog de cercetare, Episcopul-vicar ales Damaschin a iscălit pe Sfânta Evanghelie aflată pe masa aşezată dinaintea arhiereilor coliturghisitori mărturisirea citită în Catedrala Arhiepiscopală.

În continuare, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi. După cântarea întreit sfântă „Sfinte Dumnezeule“, IPS Părinte Mitropolit Teofan a săvârşit Sfânta Taină a Hirotoniei întru arhiereu pentru ipopsifiul Damaschin. După hirotonie, în faţa Uşilor Împărăteşti, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a prezentat poporului pe noul Episcop-vicar eparhial, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, căruia i-a oferit veşmintele şi însemnele arhiereşti: sacosul, omoforul, crucea pectorală, engolpionul şi mitra.

În omilia rostită după Evanghelie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre menirea ierarhului şi principalele sale îndatoriri. „Adevărata cale a unui stăpân (arhiereului ne adresăm prin «vlădică», adică «stăpân») este să slujească, să se coboare, să fie cel mai mic, pentru a fi cel mai mare. Dacă nu are acest gând altoit puternic pe starea sa de arhiereu, Dumnezeu, din iubire pentru el, îngăduie să fie smerit de alţii, să fie făcut cel din urmă, privelişte îngerilor şi oamenilor“, a evidenţiat ierarhul.

IPS Teofan a subliniat că arhiereul trebuie să aibă mereu atenţia îndreptată către Hristos şi către cei pe care îi păstoreşte, slujirea sa fiind caracterizată de trezvie: „Prin smeriri repetate şi prin ispitiri spre mândrie, prin zile senine şi ani de furtună, prin răstigniri continue şi străfulgerări taborice, arhiereul îşi poartă crucea. Bucurându-se de cinstea pe care i-o dau oamenii, el este chemat a medita la slăbiciunea lui în fiecare zi şi la faptul că Hristos nu a luat chip deplin în el şi în păstoriţii săi. Monah prin propria alegere şi arhiereu prin alegerea Sfântului Sinod, episcopul poartă lăuntric şi exterior camilafca monahală şi mitra împărătească, metaniile de rugăciune şi cârja episcopală. Adresăm rugăciune stăruitoare Atotţiitorului şi Atotştiutorului Dumnezeu să-l întărească, să-l ocrotească, să-l binecuvânteze pe robul Său, Părintele Episcop Damaschin, întru cele ale voii Sale pentru slujire smerită şi curajoasă, răbdătoare şi demnă în Biserica Sa“.

La finalul Liturghiei, Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a dat citire Actului Patriarhal prin care Preasfinţitul Părinte Damaschin este recunoscut ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu titulatura de „Dorneanul“: „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 4-5 iulie 2017, a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Damaschin Lucian în postul vacant de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi a aprobat ridicarea sa la treapta arhieriei, urmând a purta titulatura Dorneanul“.

În continuare, IPS Părinte Teofan şi IPS Arhiepiscop Pimen a îmbrăcat cu mantia arhierească pe Preasfinţitul Damaschin şi i-au înmânat cârja arhierească, zicând cuvintele: „Primeşte toiagul acesta, ca să păstoreşti turma lui Hristos cea încredinţată ţie; şi celor ascultători să fie de la tine toiag de reazem şi întărire, iar pentru cei neascultători şi nestatornici să-l întrebuinţezi pe el ca toiag de deşteptare, toiag de certare“. Noul arhiereu a binecuvântat poporul în noua sa demnitate.

Au urmat apoi cuvântul Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care l-a felicitat pe noul episcop-vicar, şi cuvântul d-lui Victor Opanschi, secretar de stat pentru culte. În finalul evenimentelor a adresat câteva gânduri Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, care a făcut referire la noua misiune ce o are de îndeplinit.

Foto: Gabi MARIAN

comments

comments