full screen background image

1.500 de studenţi ai USV vor primi burse şi pe timpul vacanţei de vară

Bursele de performanță şi de merit, precum şi cele sociale și speciale acordate de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava vor fi plătite și pe perioada verii.

Sumele aferente lunii iulie urmează să intre în conturile celor circa 1.500 de studenți bursieri, care beneficiază de bursă pe acest semestru, la începutul săptămânii viitoare.

Astfel, prin Hotărârea Senatului nr. 86 din 19 iulie 2017, a fost aprobată prelungirea perioadei de acordare a burselor pe semestrul al II-lea al anului universitar 2016-2017 până la finalul anului universitar, respectiv până la finalizarea studiilor pentru studenții înmatriculați în ultimul an al ciclurilor de studii de licență sau de master, care beneficiază de bursă în semestrul al II-lea al anului universitar 2016-2017.
Calcularea diferenței bursei ce urmează a fi acordată până la 30 septembrie se efectuează prin raportarea bursei plătite până la finalizarea activității didactice la numărul de zile calendaristice ale perioadei pe care a fost acordată și înmulțirea valorii astfel obținute cu numărul de zile calendaristice pentru care se prelungește perioada de acordare a bursei.

Aceste diferențe vor fi plătite în limita sumelor virate de MEN, în acord cu contractul instituțional pe anul 2017 și eventualele acte adiționale aferente.

De asemenea, au fost propuse o serie de amendamente și completări la Regulamentul cadru de acordare a burselor și a altor forme de sprijin financiar, care a fost publicat pe site-ul www.usv.ro și se află în dezbatere publică, până pe 21 iulie 2017.

Ulterior, se va face o analiză a propunerilor înaintate și se va redacta versiunea finală a regulamentului, în vederea avizării acestuia în Consiliul de Administrație și aprobării de către Senatul USV.

comments

comments