full screen background image

Furnizarea apei reci a fost reluată în cele șase scări de bloc din Rădăuţi

Joi după-amiază a fost reluată furnizarea apei reci în cele șase scări de bloc, care fac parte din Asociația de Proprietari Centru Rădăuți, după ce miercuri dimineață furnizorul de utilități ACET S.A. decisese să o întrerupă.

Revenirea la normalitate a fost decisă în cadrul unei întruniri la care au participat directorul comercial de la ACET S.A., inginerul Bogdan Cristache, jurista firmei, Glicheria Călinescu, șeful agenției ACET Rădăuți, ing. Costel Florea, președintele cât și avocatul Asociației de Proprietari Centru Rădăuți, Mihai Lupașcu și Tudor Sălăgean, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava, Vasile Latiș, primarul Rădăuțiului Nistor Tătar, viceprimarul Bogdan Loghin și câțiva proprietari de apartamente, afectați de întreruperea apei.

În cadrul ședinței proprietarii de apartamente și-au exprimat nemulțumirea față de activitatea președintelui de asociație, Mihai Lupașcu, și de situația creată, cu atat mai mult cu cât unii dintre ei au facturile plătite la zi.

La finalul întâlnirii, a fost găsită o cale de mijloc care să rezolve situația.

În condițiile în care între asociație și furnizorul de utilități există mai multe litigii care sunt pe rolul instanțelor de judecată, s-a decis ca ACET să reia furnizarea apei reci, iar de acum plata serviciilor de apă-canal consumatorul să o facă direct la agenția ACET.

În același timp șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava, Vasile Latiș, le-a recomandat locatarilor să înainteze o reclamație la sediul Protecției Consumatorului, promițând că vor fi luate toate măsurile legale ce se impun.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments