full screen background image

DNA s-a sesizat din oficiu și cu alte aspecte privind investigația Rise Project

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) s-au sesizat din oficiu și cu alte aspecte referitoare la investigația Rise Project, existând indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni asimilate corupției.

”La data de 10 iulie 2017, procurorii anticorupție s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte conținute în investigația jurnalistică, publicată la data de 6 iulie 2017 (altele decât cele precizate în comunicatul nr. 690/VIII/3/7 iulie 2017), existând indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni asimilate corupției. În acest moment este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (in rem). Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă”, precizează Biroul de Informare și Relații Publice al DNA într-un răspuns la solicitarea AGERPRES.

Pe 7 iulie, DNA a confirmat că are în lucru un dosar penal, in rem, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției, în legătură cu o parte dintre dezvăluirile RISE Project, în cadrul anchetei fiind solicitate relații de la autorități din Brazilia.

“O parte dintre aspectele conținute în investigația jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (față de fapte) sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției. După începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relații de la autoritățile naționale și de la autoritățile din Brazilia”, preciza DNA într-un comunicat transmis AGERPRES.

Pe 6 iulie, RISE Project a publicat un raport atribuit Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI), intitulat “Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al județului Teleorman”, care descrie o “rețea infracțională formată din persoane cu putere de decizie în județ”, prin care liderul PSD, Liviu Dragnea, fost președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi fraudat fonduri europene și guvernamentale. În nota atribuită DGIPI, Liviu Dragnea este prezentat ca “deținătorul majoritar al acțiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA”.

Potrivit RISE Project, firma Tel Drum ar fi fost preluată fraudulos de Liviu Dragnea de la stat, iar timp de peste un deceniu acesta și-a atribuit prin licitații trucate majoritatea contractelor publice de asfaltare din județul Teleorman.

AGERPRES

comments

comments