full screen background image

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit cu ambasadorul SUA

Premierul Mihai Tudose a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, agreată de comun acord.

Prim-ministrul Tudose a dat asigurări că Guvernul României va continua Parteneriatul Strategic cu SUA și a subliniat că a dorit ca prima întâlnire cu un diplomat străin să fie cea cu ambasadorul american tocmai pentru a transmite un mesaj puternic. „Cele două decenii de Parteneriat Strategic între România și SUA reprezintă o garanție a relației puternice dintre ţările noastre, relație care trebuie continuată și consolidată. Sunt convins că avem potențialul de dezvoltare a relației bilaterale. Totodată, vă asigur că vom continua să fim un partener de încredere al SUA în această parte a Europei și că avem capacitatea de a crea un mediu atractiv pentru investitori”, a afirmat premierul Tudose.

Un punct important al discuțiilor l-a reprezentat modul în care bugetul de 2% din PIB alocat Apărării va relansa colaborarea militară dintre România și SUA de pe noi baze.

De asemenea, discuțiile au vizat necesitatea consolidării relațiilor economice bilaterale, șeful Executivului și ambasadorul SUA fiind de acord că nivelul acestora nu reflectă încă stadiul excepțional al relațiilor politico-militare. Ambasadorul Hans Klemm a subliniat că după ultima întâlnire româno-americană la nivel înalt credibilitatea României la Casa Albă a crescut, fapt ce se va reflecta și în încrederea investitorilor americani în economia românească.

În acest context, premierul Mihai Tudose va avea, în luna octombrie, o întâlnire cu potențiali investitori americani în România, pregătită de Guvernul României împreună cu Ambasada SUA. „România oferă un mediu de afaceri prietenos. Aș vrea să prezint investitorilor americani oportunitățile de afaceri din țara noastră și să îi asigur că în calitate de prim-ministru înțeleg că afacerile se dezvoltă pe stabilitate și predictibilitate”, a subliniat șeful Executivului.

comments

comments