full screen background image

Percheziţii în Iaşi, Neamţ şi Prahova, la persoane bănuite de trafic de minori

Procurorii DIICOT – ST Iași și ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași efectuează în acest moment, simultan, 25 de percheziții domiciliare pe raza municipiilor Iași, Roman și a județului Prahova într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În paralel, polițiști din cadrul Direcției de Poliție Judiciară din Paris desfășoară o acțiune de mare amploare pentru depistarea unor persoane care fac parte din același grup infracțional.

Sunt vizate în jur de 120 de persoane de pe teritoriul României și al Franței din care peste 70 de minori, cu vârste între 10 — 13 ani, implicați în această activitate, vor fi audiați în cursul cercetărilor cu privire la activitatea desfășurată.

Probatoriile au evidențiat faptul că pe raza municipiilor Iași și Roman s-a constituit o grupare infracțională specializată în comiterea infracțiunii de trafic de minori. Membrii grupării și-au exploatat proprii copii minori, cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani, determinându-i să comită furturi din buzunare, din genți sau din incinta unor societăți comerciale, bunurile fiind însușite de membrii grupării. Minorilor li s-a impus să fure constant, susținând în acest mod stilul de viață parazitar al părinților.

Membrii grupării infracționale și-au exploatat proprii copii minori atât pe raza municipiului Iași cât și în Paris. Aceștia au fost determinați și îndrumați să comită furturi din buzunare în mijloacele de transport în comun, stațiile R.A.T.P. și incinta marilor complexe comerciale. Bunurile sustrase constând în portofele, aparate telefonice, sume de bani sau alte bunuri de valoare erau predate părinților care le valorificau. Părinții organizau în detaliu activitatea infracțională a copiilor, stabilind programul de lucru, modul de acțiune, locurile unde se ascundeau bunurile furate pentru a fi ulterior recuperate. De asemenea, minorilor li se impuneau sume zilnice pe care trebuiau să le aducă acasă în funcție de zona unde erau trimiși să fure.

După ce erau instruiți pe raza municipiului Iași, minorii erau transportați în Paris, în mai multe tabere locuite de rromi, de unde ulterior erau îndrumați de proprii părinți în activitatea infracțională.

Pentru documentarea activităților infracționale s-a solicitat informații autorităților franceze în anul 2016, iar ulterior a fost constituită o echipă comună de ancheta ce a acționat pentru probarea activităților infracționale.

Acțiunea este realizată cu sprijinul IPJ Iași, BCCO Bacău,BCCO Ploiești, ITPF Iași și Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, forțele cumulate în această acțiune fiind de 140 de polițiști și 170 de jandarmi.

Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Activitățile procedurale și investigative desfășurate în cauză au beneficiat de sprijin logistic și finanțare din partea EUROJUST.

“Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, transmite DIICOT.

comments

comments