full screen background image

Iohannis a discutat cu Merkel despre situația politică de la București

România este o țară stabilă, solidă, cu o economie funcțională, a transmis președintele Klaus Iohannis, luni, în cadrul discuțiilor avute la Berlin cu cancelarul Republicii Federale Germania, Angela Merkel.

“Am avut o scurtă discuție pe această temă și cred că am reușit să transmit mesajul că avem o criză în interiorul coaliției de guvernare, dar că România este o țară stabilă, solidă, cu o economie funcțională și că am solicitat celor implicați în divergențe să găsească soluții urgente, ceea ce fără îndoială se va și întâmpla”, a declarat președintele Iohannis într-o conferință de presă comună cu Angela Merkel.

Întrebat de jurnaliștii germani dacă această criză de la București va afecta politica externă a României, șeful statului a arătat că nu are absolut niciun efect.

“Avem o criză politică internă, pe care am definit-o ca fiind interpartinică. Politica europeană și externă a României nu sunt influențate sub nicio formă de această criză”, a asigurat președintele.

Președintele Klaus Iohannis va efectua în perioada 19-21 iunie o vizită în Republica Federală Germania.

AGERPRES

comments

comments