full screen background image

Atac lângă o moschee din Londra: Toate victimele sunt musulmane

Toate victimele atacului comis în noaptea de duminică spre luni cu ajutorul unei dube împotriva unor pietoni în apropiere de o moschee din Londra sunt “musulmani”, a indicat un responsabil în antiterorism, Neil Basu, citat de France Presse.

“Toate victimele fac parte din comunitatea musulmană”, a indicat acesta într-o conferință de presă, precizând că poliția urmează să stabilească dacă decesul unui om la locul incidentului are legătură sau nu cu atacul, soldat cu 10 răniți.

“Atacul a avut loc în timp ce o persoană primea primul ajutor de la oamenii de acolo și, din păcate, a murit. Orice legătură de cauzalitate între moartea lui și atac va fi parte a anchetei”, a afirmat Neil Basu, adăugând că este “prematur să tragem concluzia că moartea sa a rezultat în urma atacului”.

El a reiterat ca evenimentul este tratat ca “atac terorist”, iar șoferul dubei a fost arestat pentru “tentativă de omor”.

Atacul a avut loc în apropiere de o moschee situată în zona Finsbury Park, în nord-estul Londrei, în timp ce credincioși musulmani părăseau moscheea după rugăciunea de seară în cadrul perioadei de Ramadan, care se ține de regulă după căderea nopții.

AGERPRES

comments

comments