full screen background image

Concursul “Vocea Bucovinei” şi-a desemnat câştigătorii

Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din Sistemul de Protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV”, Asociația ”Plai Străbun” Suceava și Shopping City Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Palatul Copiilor Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Societatea pentru Egalitate de Gen SEG, au organizat sâmbătă, 10 iunie, Concursul Judeţean de muzică uşoară “Vocea Bucovinei” la Shopping City Suceava.

Concursul s-a desfășurat pe secţiunile primar, gimnaziu și liceu.

S-au înscris în concurs un număr de 36 elevi/formații, din 15 unităţi şcolare și instituții de asistență socială.

Pauzele concursului au fost presărate cu dansuri și prezentare de modă susținute de elevii de la cercurile de Dans și Confecții textile coordonate de doamnele profesoare Mirela Duminică și Lenuța Voinoiu.

Scopul concursului a fost de a stimula şi de a promova tinerele talente din judeţul Suceava, dar şi de prevenire a marginalizării elevilor din comunitățile defavorizate.

Ca la orice concurs a fost și o comisie de jurizare formată din Preşedinte juriu: prof. Loredana Mihaela Ceică – inspector şcolar arte;
Mermbri: prof. Narcisa-Daniela Ştefănescu de la Asociaţia ”EUROACTIV”; ec. Viorica-Luminița Banc – Președintă Asociația ”Plai Străbun”; prof. Valentin Ianoș – Directorul Casei de Cultură a Studenților; prof. Viorica Corjan de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava; prof. Raluca Elena Hancean de la Colegiul Tehnic ”Oltea Doamna” din Dolhasca și secretar științific – prof. Daniel Aniculăesei de la Palatul Copiilor Suceava.

Aceştia au puncta după regulamentul stabilit, pe criteriile: realizare tehnică, realizare stilistică, interpretare şi prezenţa scenică.

După ce au debutat toți elevii înscriși în competiție, juriul a deliberat clasamentul final:

Secțiunea învățământ primar:
Locul I: Pop Alessia Valeria de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava,
Locul II: Barac Bologa Rafaela de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava,
Locul III: Alecsa Elma de la Școala Gimnazială ”Mihai Halunga” Hănțești, Anamaria Stanciu de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava și Ududec Marius de la Școala Gimazială ”Ion Creangă” – Suceava.

Secțiunea învățământ gimnazial:
Locul I: Alkhallouf Diana-Samira de la Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava și Gavrilovici Ioan de la Școala Gimnazială nr.1 Suceava,
Locul II: Melinte Ioana de la Colegiul ”Lațcu Vodă” Siret și Ignat Alexia de la Școala Gimnazială Nr.1 Suceava,
Locul III: Vasiliu Bianca și Tudorache Sandra de la Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava.

Secțiunea învățământ liceal:
Locul I: Cizmaru Ștefan de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava;
Locul II: Lencu Sîinziana de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava și Golean Rareș de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava;
Locul III: Pânzaru Roberto de la Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă” Siret, Maxim Maria-Eliza de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și Formația ”Noi” compusă de elevi de la Colegiul Național ” Mihai Eminescu” Suceava și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava.

Marele Premiu “Vocea Bucovinei” – Rania Kutkut, de la Școala Gimnazială nr.1 Suceava.

Juriul de specialitate a acordat mențiuni celorlalți elevi participanți.

Decernarea premiilor de către preşedintele juriului, împreună cu membrii acestuia.

Premiile oferite au fost: medalii, diplome, cupe, vouchere valorice și cadouri de la sponsorii concursului – Shopping City Suceava, S.C. Ferovali din Șcheia, Asociația ”Plai Străbun”, Grupul de firme Orizont Suceava, S.C. Petrocont S.R.L. Suceava.

Echipa de coordonare a evenimentului a fost constituită de: prof. Loredana-Mihaela Ceică – inspector şcolar, prof. Narcisa-Daniela Ștefănescu – Coordonator al Asociația ”EUROACTIV”, ec. Viorica-Luminiţa Banc – preşedinte Asociaţiei “Plai Străbun” și, voluntarii Asociației “EUROACTIV”: prof. Mihai Greciuc, Adriana Gortolomei, Alexandru-Florinel Tanasă, Maria Mărginean, Silvestru Grădinaru, Loredana Guliciuc și Cosmin Munteanu.

comments

comments