full screen background image

9 iunie – Educație și în vacanță

Știu că se apropie vacanță și, indiferent de vârstă, respirăm ușurați la gândul că lucrurile vor deveni mai relaxate.

Dar chiar și în vacanța celor mici, educația trebuie să rămână o preocupare pentru cei mari. Mai ales pentru că suntem conștienți că cele mai temeinice achiziții în ceea ce privește formarea și dezvoltarea comportamentelor și atitudinilor, se pot face în cadrul non-formal. Adică cel oferit de vacanță.

Tocmai din acest motiv, vă reamintesc câteva lucruri legate de educația copiilor. Spun vă reamintesc, pentru că s-ar putea ca din instinct să le știți și aplicați deja. Sunt câteva sfaturi care mi s-au părut interesante, preluate de la Masaru Ibuka, cel care este cofondatorul companiei “Sony” și, totodată, autorul unei teorii inovatoare despre educația timpurie a copiilor. O teorie expusă în cartea sa “După trei ani e prea târziu”, o carte ce poate servi drept inspirație părinților ce își doresc copii inteligenți.

Voi rezuma teoria lui, conform căreia copiii trebuie să cunoască disciplina chiar din primul an de viață, dezvoltând în ei orice posibil potențial, punctând doar câteva lucruri, ce mi s-au părut interesante.

Încă din primii ani de viață, ar trebui să-i stimulăm pe cei mici să învețe cât mai multe poezii. Capacitate de memorare are din belșug creierul celui mic și, astfel folosită, memoria se va dezvolta și va funcționa mult mai bine și pe viitor.

Cu cât veți lua mai des copilul în brațe, cu atât sporiți șansele celui mic de a deveni o persoană mai receptivă și empatică.

Creioanele colorate, cu cât ajung mai devreme în mâinile micuțului, cu atât vor spori dezvoltarea lui din punct de vedere intelectual și artistic. Cu condiția de a nu fi însoțite de replici permanente din partea adulților, privind felul în care este ținut creionul sau culoarea care este mai bine de folosit în colorarea merelor.

Încurajați copilul să-și antreneze mâna stângă la fel de mult ca și pe cea dreaptă, atunci când participă la tot felul de activități cotidiene…. Jucăriile e bine să fie cât mai puține. Încurajându-i să se joace afară, vor putea să găsească bucurie chiar și într-o bucată de lemn ce ar putea să se transforme, în imaginația lor, în cea mai sofisticată corabie. Ceea ce le va spori, din nou, creativitatea.

Sfaturi simple, ce cu siguranță nu vor face rău dacă le veți pune în aplicare. Succes deci în educație, chiar dacă se apropie vacanța!

comments

comments