full screen background image

Ministerul Justiției a publicat numele celor care au vizitat arhiva SIPA

Ministerul Justiției a publicat, joi, lista celor care au vizitat arhiva SIPA, printre numele care apar pe aceasta figurând cel al Laurei-Iulia Scântei, vicepreședinte al Senatului, și cel al lui Horia Georgescu, fost șef al ANI.

“Arhiva SIPA a fost desființată prin HG nr. 127/26.01.2006. După desființarea arhivei, un număr de 22 de ‘vizite’ au fost consemnate în 22 de procese-verbale întocmite ‘cu ocazia sigilării/desigilării spațiilor în care a fost depozitată arhiva’. Cele 22 de procese-verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului Justiției prin care a fost permis accesul în arhivă, componența comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum și mențiunea ‘După verificarea și inspectarea stării documentelor în vederea desfășurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea ușilor celor două camere, precum și a ușii de acces la acestea’, indicându-se și numărul sigiliului folosit”, se precizează în documentul publicat de Ministerul Justiției.

Potrivit acestuia, în data de 1 iunie 2007, au vizitat arhiva Marius Iosif, Vasilica Bura, Laura-Iulia Scântei, Dănuț-Marian Mânzală, Nicolae Tiliban, următoarea vizită fiind consemnată la data de 6 iunie 2007 — Marius Iosif, Vasilica Bura, Doina Armean, Laura-Iulia Scântei, Dănuț-Marian Mânzală, Nicolae Tiliban.

La data de 14 iunie 2007, au vizitat arhiva Marius Iosif, Vasilica Bura, Doina Armean, Andreea Istrati, Dănuț-Marian Mânzală, Nicolae Tiliban, iar pe 20 iunie 2007 — Marius Iosif, Vasilica Bura, Doina Armean, Andreea Istrati, Laura-Iulia Scântei, Dănuț-Marian Mânzală, Nicolae Tiliban.
Următoarele vizite ale arhivei au fost consemnate după cum urmează:

* 28 iunie 2007 — Marius Iosif, Vasilica Bura, Laura-Iulia Scântei, Dănuț-Marian Mânzală, Andreea Istrati, Nicolae Tiliban;

* 5 iulie 2007 — Marius Iosif, Vasilica Bura, Laura-Iuliana Scântei, Dănuț-Marian Mânzală, Andreea Istrati, Nicolae Tiliban;

* 13 iulie 2007 — Marius Iosif, Vasilica Bura, Doina Armean, Andreea Istrati, Dănuț-Marian Mânzală, Nicolae Tiliban;

* 20 iulie 200 7 — Marius Iosif , Doina Armean, Dănuț-Marian Mânzală, Nicolae Tiliban;

* 1 august 2007 — Doina Armean, Laura Scântei, Dănuț-Marian Mânzală, Nicolae Tiliban;

* 31 august 2007 — Marius Iosif, Laura Scântei, Horia Georgescu, Nicolae Tiliban;

* 7 septembrie 2007 — Vasilica Bura, Doina Armean, Horia Georgescu, Andreea Istrati, Nicolae Tiliban;

* 14 septembrie 2007 — Vasilica Bura, Doina Armean, Andreea Istrati, Dănuț-Marian Mânzală, Nicolae Tiliban;

* 4 octombrie 2007 — Tiberiu Ungureanu, Marian-Cornel Popescu, Marius Iosif, Eugen-Mihai Fîntână, Nicolae Tiliban, Constantin Căruntu;

* 2 noiembrie 2007 — Iosif Marius, Horia Georgescu Horia, Andreea Istrati, Nicolae Tiliban;

* 5 noiembrie 2007 — Marius Iosif, Horia Georgescu, Andreea Istrati, Nicolae Tiliban;

* 9 noiembrie 2007 — Marius Iosif, Horia Georgescu, Vasilica Bura, Doina Armean, Andreea Istrati, Laura Scântei, Nicolae Tiliban

* 28 noiembrie 2007 — Marius Iosif, Horia Georgescu, Andreea Istrati, Valentin Ignuță

* 5 decembrie 2007 — Marius Iosif, Vasilica Bura, Horia Georgescu, Monica Boboc, Andreea Istrati, Dănuț-Marian Mânzală, Valentin Ignuță, Florian Ungur

* 24 ianuarie 2008 — Marius Iosif, Tiberiu Ungureanu, Marian-Cornel Popescu, Iuliu-Maximilian Oană, Radu Mihaela, Ionel Postelnicu, Nicolae Tiliban

* 10 aprilie 2008 — Marius Iosif, Laura Scântei, Georgescu Horia, Răduță Cornel, Ungureanu Tiberiu, Tiliban Nicolae

* 22 aprilie 2008 — Marius Iosif, George David, Iulian Spînu, Nicolae Tiliban

* 13 decembrie 2013 — Florian-Teodor Andronache, Marius Ștef, Adrian Oltenaș, Nicolae Tiliban.

MJ menționează că din documente nu rezultă activitățile desfășurate în 2006.

“În condițiile legii se va proceda la desecretizarea Rapoartelor cu nr. 0097/17.04.2008 (semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana și Georgescu Horia), respectiv nr. 0096/ 17.04.2008 (semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana, Georgescu Horia, Boboc Monica și Mânzală Dan), prin care ‘Comisia a identificat nereguli cu privire la evidența, păstrarea, procesarea, multiplicarea și distrugerea informațiilor secrete de stat, în contradicție cu prevederile HG 585/2002′”, se precizează în documentul publicat de minister.

De asemenea, vor fi desecretizate și procesele verbale întocmite de către comisiile din care au făcut parte Claudiu Octavian Secașiu, Marius Oprea, Cristian Danileț, Doru Dobocan, Florian Ungur, numiți prin Ordinul MJ nr.790 din 20.03.2006; Paul Dumitriu, numit prin Ordinul MJ nr. 185 din 19.01.2007; Iosif Marius, Bura Vasilica Mihaela, Scântei Laura, Oltean Sorin, Mânzală Dănuț Marian, numiți prin Ordinul MJ nr. 1.348 din 31.05.2007; Georgescu Horia, numit prin Ordin MJ nr.2175 din 27.08.2007; Istrati Andreea, numită prin Ordinul MJ nr. 1489 din 11.03.2007; Scântei Laura Iuliana, numită prin Ordinul MJ nr. 1.348 din 31.05.2007; Mocuța Gheorghe, Dorel Fronea, Boboc Monica, George David, Iosif Marius, Doina Armean, Mânzală Dănuț Marian, Spânu Iulian, numiți prin Ordinul MJ nr. 1.130 din 15.04.2008; Tănăsescu Gabriel, Ragea Radu Constantin, Ungureanu Tiberiu Firinel, numiți prin Ordinul MJ nr. 1.823 din.30.06.2008, anunță MJ.

AGERPRES

comments

comments