full screen background image

Copii loviţi de maşini în timp ce încercau să traverseze neregulamentar, în Suceava şi Câmpulung

În cursul după-amiezii de luni, la ora 18.10, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Zamcei din municipiul Suceava, o localnică, de 35 de ani, a surprins şi accidentat ușor un minor, de 5 ani, din localitate.

Copilul, nefiind supravegheat, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător.

Minorul a fost transportat de tatăl său la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La ora 19.37, în timp ce conducea autoturismul pe str. I. Hălăuceanu din municipiul Câmpulung Moldovenesc, o localnică, de 43 de ani, a surprins şi accidentat ușor un minor, de 7 ani, din localitate, care s-a angajat brusc în traversarea drumului public printre maşinile parcate, prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanţei, care i-a acordat îngrijiri medicale minorului în prezenţa bunicii sale, acesta refuzând să fie transportat la spital.

După accident, conducătoarea auto a oprit autoturimsul la fața locului, după care, apreciind că îngreunează traficul, a modificat locul inițial în care s-a oprit autoturismul și l-a condus circa 20 de metri de locul producerii accidentului, parcându-l pe partea dreaptă și așteptând sosirea poliției.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi “părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments