full screen background image

10 persoane rănite, după un accident în lanţ provocat de un botoşănean care conducea o maşină cu volan pe dreapta

În cursul amiezii de duminică, în jurul orei 14.30, în timp ce conducea un autoturism cu volanul pe partea dreaptă, pe DN 29A, între localitățile Șerbănești și Zvoriștea, un tânăr, de 22 de ani, din județul Botoșani, a efectuat o manevră de asigurare asupra traficului din sens opus.

Astfel, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un tânăr, de 21 de ani, din județul Mureș.

Din impact, autoturismul condus de tânărul de 22 de ani a ricoșat și a intrat în coliziune și cu autoturismul condus de un tânăr, de 25 de ani, din județul Botoșani.

Modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu două ambulanțe SMURD şi o autospecială cu accesorii pentru descarcerare, a intervenit la accidentul rutier.

Pompierii au fost sprijiniți de trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a zece persoane aflate în cele 3 autoturisme, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Este vorba despre un tânăr, de 25 de ani, o tânără, de 22 de ani, o minoră, de 16 ani, toți din județul Botoșani, și o tânără, de 24 de ani, din județul Timiș, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 25 de ani; o tânără, de 19 ani, un copil, de 2 ani, și o minoră, de 13 ani, toți din județul Botoșani, pasageri ai autoturismului condus de tânărul de 22 de ani; un tânăr, de 22 de ani, și unul de 21 de ani, precum și un bărbat, de 49 de ani, toți din județul Mureș, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 21 de ani.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments