full screen background image

Premierul Grindeanu s-a întâlnit cu Anthony De Lannoy, membru al board-ului FMI

Premierul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Anthony De Lannoy, membru al board-ului FMI. Șeful Executivului a evidențiat cu acest prilej evoluția pozitivă a economiei României, confirmată de datele Institutului Național de Statistică, potrivit cărora, produsul intern brut în primul trimestru al acestui an a fost, în termeni reali, mai mare cu 5,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, peste prognozele analiștilor. Premierul Sorin Grindeanu s-a referit și la excedentul bugetar de peste 1,64 miliarde lei, respectiv 0,2% din PIB, înregistrat în primele trei luni ale acestui an.

Anthony De Lannoy a salutat evoluțiile economice menționate de premierul Sorin Grindeanu și a asigurat de întreg sprijinul FMI pentru consolidarea acestui trend și menținerea țintelor stabilite. ”Aceste date plasează, într-adevăr, România pe o poziție bună. Ele vor fi luate în calcul pentru următorul raport al FMI de evaluare a stabilității sectorului financiar”, a declarat oficialul FMI.

Pe de altă parte, prim-ministrul Sorin Grindeanu a dat asigurări că măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru perioada următoare nu vor schimba această evoluție și că analizează săptămânal cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și cu cei ai ANAF menținerea României în ținta de deficit bugetar de 3%. În acest context, șeful Executivului s-a referit și la proiectul legii salarizării unitare, aflat acum în Parlament, prin care se dorește situarea salariilor din sectorul bugetar la un nivel cât mai corect și realist, care să țină cont atât de nivelul de pregătire profesională, cât și de experiență și rezultate. ”Dorința noastră este să analizăm atent fiecare măsură înainte de a fi implementată, iar până acum ne-am menținut în parametrii promiși”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

La întâlnire a participat și Marius Nica, consilier de stat al premierului Sorin Grindeanu.

comments

comments