full screen background image

Președintele Comisiei Europene, în Parlamentul României

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este astăzi la București ca să marcheze alături de autorităţi cei zece ani de la intrarea țării noastre în UE.

Junker, a declarat joi, în plenul reunit al Parlamentului de la București, că este mândru că a participat la un “moment crucial” pentru viața Uniunii – aderarea României la UE.

“Sunt foarte fericit să mă întorc la București, știu că uneori pare un clișeu să spun aceasta, ultima oară am venit aici în 2003, este o adevărată onoare să pot să vorbesc astăzi în Parlamentul în care reprezentați poporul român, un popor curajos angajat, pe care îl iubesc de atâta timp. Anul acesta sărbătorim 10 ani de la aderarea României la UE și îmi amintesc cu emoție de 1 ianuarie 2007, dată istorică la care România a intrat în cercul națiunilor europene, reconciliate între ele. Cu acea ocazie ne-am unit”, a afirmat oficialul european.

Acesta a subliniat că a susținut întotdeauna aderarea României la Uniunea Europeană.

“V-am însoțit ca prim-ministru luxemburghez pe acest drum al aderării, nu într-un mod paternal, ci ca un frate. I-am cunoscut președinții, și prim-miniștrii din România democratică. (…) O coincidență fericită a făcut ca, în decembrie 1997, într-un Consiliu al UE, am decis cu privire la aderarea de mai târziu a României. (…) E mai mult decât o întâmplare, e un simbol puternic, o relație strânsă care s-a născut între România — Luxemburg și europeni, e vorba despre relații de inimă, care țin de sentimente, de căldură umană. (…) Nu trebuie crezută propaganda germană care spune că de fapt primii veniți în Transilvania erau saxoni. Nu, sunt luxemburghezi de fapt. Deci un prieten fidel care vi se adresează astăzi fără a vă ascunde admirația pe care v-o poartă”, a spus Junker.

El a declarat că mulți europeni nu cunosc efortul făcut de români, nu sunt conștienți de performanța unei țări întregi de a-și transforma într-un timp scurt sistemul judiciar, economic, politic, social, și să le armonizeze cu principiile care stau la baza construcției europene.

“Nu este o întâmplare că am încredințat doamnei comisar Corina Crețu sarcina politicii de solidaritate europeană, prin excelență politica de coeziune. Și trebuie să spun aici că, la Bruxelles, doamna Crețu face o muncă extraordinară. Și între 2007 și 2013 fondurile europene au oferit României sprijin. (…) Mă bucur de drumul pe care l-am parcurs și amintim că acest drum a fost unul dificil, care a cerut multe din partea tuturor. (…) Aș vrea să felicit pentru curaj poporul român. Acest curaj, această voință m-au impresionat întotdeauna, gândindu-mă în același timp și la reformele care mai trebuie implementate. Mă gândesc, de asemenea, la mecanismele MCV. Până la sfârșitul mandatului meu și acestea vor trebui realizate”, a mai spus președintele Comisiei Europene.

Juncker, a declarat joi, în plenul Parlamentului, că Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) este bine realizat și nu mai trebuie introduse noi criterii și exigențe pe lângă cele deja existente, afirmând că România își merită ”locul său natural în sânul Uniunii Europene și în Spațiul Schengen”.

“În ceea ce privește Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), aș dori să mai adaug că nu ar trebui să ne imaginăm că ar trebui să mai adăugăm alte noi criterii și exigențe, de pe o zi pe alta. Mecanismul este bine realizat și alte exigențe, alte criterii nu vor mai fi adăugate la cele existente”, a spus președintele Comisiei Europene.

Potrivit președintelui CE, România a făcut în ultimii 10 ani “eforturi importante” în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și în lupta împotriva corupției, el subliniind că încheierea MCV nu trebuie să însemne “sfârșitul sau retragerea reformelor”.

“Sfârșitul MCV-ului înseamnă încă și mai multă cooperare, întrucât cooperarea este esențială, pentru că solidaritatea europeană este o legătură de angajament între statele noastre și popoarele noastre și, după sfârșitul acestui mecanism, cooperarea va continua. Aceasta este prioritatea absolută. Știți că puteți conta pe sprijinul neștirbit al Comisiei prin fondurile structurale, în special. Iar eu voi milita, pe lângă autoritățile române, pentru a garanta caracterul ireversibil al progreselor realizate”, a arătat președintele Comisiei Europene.

Totodată, el a precizat că cele două ”mize” esențiale pentru societatea românească sunt respectarea independenței justiției și separarea puterilor în stat.

“Încrederea concetățenilor noștri trebuie să fie meritată. Și aceasta se realizează prin respectarea independenței justiției și prin separarea puterilor în stat. Acestea sunt două mize esențiale pentru societatea românească și pentru tinerii români care sunt purtătorii promisiunilor de viitor. Acesta este atuul dumneavoastră cel mai prețios — acești tineri care sunt atașați valorilor democratice și statului de drept. Așteptările, speranțele lor legitime trebuie să fie luate în considerație”, a adăugat Juncker.

Președintele Comisiei Europene a subliniat faptul că România trebuie să devină cât mai curând posibil și membră în Spațiul Schengen.

“România își merită locul său natural în sânul Uniunii Europene și în Spațiul Schengen. Criteriile de adeziune la Spațiul Schengen au fost clare și aici, încă o dată spun, nu trebuie să îngreunăm aceste criterii. Trebuie ca România să poată deveni membru al Spațiului Schengen cât mai curând posibil deoarece este un loc meritat”, a conchis Jean-Claude Juncker.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se află joi în vizită în România, unde are programate întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Sorin Grindeanu.

Șeful CE s-a adresat Parlamentului, în ședință plenară, cu privire la viitorul Europei.

AGERPRES

comments

comments