full screen background image

Romsilva: Volumul tăierilor ilegale din pădurile de stat a scăzut cu circa 21%, în primul trimestru al anului

Volumul tăierilor ilegale de păduri aflate în fondul forestier de stat a scăzut cu 20,86% în primul trimestru al anului, comparativ cu același interval din 2016, a anunțat, joi, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, într-un comunicat de presă.

Conform datelor oficiale, în primele trei luni din 2017, s-a înregistrat un volum al tăierilor ilegale de 8.533 de metri cubi, față de 10.782 metri cubi, în aceeași perioadă din anul anterior. Tot în acest context, prejudiciul provocat de tăierile ilegale a scăzut la 2,27 milioane de lei, față de 3,2 milioane de lei, în primul trimestru din 2016.

În ceea ce privește controalele efectuate, angajații Romsilva au realizat, între ianuarie și martie, 23.190 de acțiuni privind circulația materialului lemnos, din care 5.274 în comun cu poliția, fiind constatate 335 de infracțiuni silvice și 4.638 de contravenții silvice. În urma acestor controale, au fost aplicate amenzi cu o valoare totală de 9,8 milioane de lei și s-au confiscat 4.790 de metri cubi de material lemnos, precizează Regia.

Pe de altă parte, în fondul forestier privat administrat de Romsilva, volumul tăierilor ilegale s-a diminuat în primul trimestru cu 20,14%, până la 4.408 metri cubi.

Datele centralizate confirmă, de asemenea, tendința descrescătoare a tăierilor ilegale în fondul forestier de stat, pe fondul intensificării controalelor angajaților Romsilva, anul trecut înregistrându-se o scădere semnificativă, de 16,27%, respectiv un volum total de 47.788 mc.

Primul trimestru din 2017 a consemnat o creștere de patru ori a numărului de agresiuni îndreptate împotriva personalului silvic, respectiv 12 cazuri față de trei, în perioada similară a anului trecut.

Regia Națională a Pădurilor — Romsilva administrează o suprafață de 3,14 milioane de hectare fond forestier proprietate publică a statului și, pe baze contractuale, aproximativ un milion de hectare fond forestier al unor unități administrative sau aflat în proprietate privată.

AGERPRES

comments

comments