full screen background image

Accident în Vicovu de Jos, provocat de un minor de 16 ani, care conducea fără permis

În cursul serii de luni, la ora 20.10, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 2H, în interiorul localității Vicovu de Jos, un localnic, de 19 ani, a fost tamponat de un autoturism înmatriculat în străinătate, care circula din sens opus și care, a pătruns pe contrasens.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a tânăruşui, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a fost identificat ca fiind un minor de 16 ani din orașul Vicovu de Sus.

El a fost dus la sediul Poliției municipiului Rădăuți, recunoscând fapta comisă.

Minorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de “vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului” și „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments