full screen background image

Polițiștii de frontieră, pregătiți pentru minivacanța de 1 Mai

Având în vedere ca în perioada următoare va fi minivacanța de 1 Mai, perioada ce reprezintă un prilej pentru mulți cetățeni români de a petrece vacanța în afara granițelor, din experiența anilor anteriori, în punctele de trecere a frontierei se estimează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport, în special la frontiera cu Bulgaria.

În acest sens, Poliția de Frontieră Română va menține toate măsurile aflate în competența instituției pentru reducerea timpilor de așteptare și asigurarea unui control operativ care au fost asigurate si cu ocazia Sărbătorilor Pascale, perioadă în care nu au fost înregistrați timpi foarte mari de așteptare la frontieră, deși traficul prin punctele de frontieră a crescut în medie cu 34% față de o perioadă normală.

Reamintim că, începând cu data de 07.04.2017, atât Poliția de Frontieră Română, cât și autoritățile de frontieră ale statelor vecine din Ungaria și Bulgaria, efectuează verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre UE, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen. Aceste verificări sistematice ce constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE.

Pentru fluidizarea traficului, s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. In punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Astfel, în această perioadă, aproximativ 4.200 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat.

Subliniem faptul că este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configurației acestora. În funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

În același timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea și combaterea migrației ilegale și a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei și în zona de competență.

Poliția de Frontieră Română va depune toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetățenilor și fluența traficului de călători.

Restricții de circulație pe teritoriul Ungariei

Informăm conducătorii de automarfare că autoritățile ungare ne-au adus la cunoștință faptul că în perioada 29.04.2017 ora 23.00 (ora României) — până 01.05.2017 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricționată circulația tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de către autoritățile din țara vecină ca urmare a faptului că în această perioadă se celebrează Ziua Internațională a Muncii.

În această perioadă, șoferii automarfarelor vor avea obligația să staționeze în parcările special amenajate, până la încheierea restricției de circulație pe drumurile publice de pe teritoriul Ungariei.

Precizăm faptul că în intervalul orar menționat traficul de călători și autoturisme se va desfășura în condiții normale.

Statistica anului trecut la frontiera

Anul trecut, în perioada minivacanței de 1 Mai, 29.04.2016 — 02.05.2016, au trecut frontiera aproximativ 640.000 de persoane, din care aproximativ 545.000 cetățeni UE și 95.000 cetățeni non UE și peste 176.000 mijloace de transport.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele din vestul țării (252.000 persoane), din sud (peste 100.000) și din est (76.000 persoane), precum și cele aeroportuare (peste 150.000 persoane).

Recomandări:

În condițiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, Bulgaria și R Moldova, revenim cu precizarea de a fi tranzitate toate punctele de frontieră existente la aceste granițe:

Pe frontiera româno-ungară:

  • pe raza jud. Timiș: T.F. Cenad — Kiszombor
  • pe raza jud. Arad: T.F. Nădlac — Nagylak; P.T.F. Nadlac II—Csanadpalota; P.T.F. Turnu — Batonnya; P.T.F. Vărșand — Gyula
  • pe raza jud. Bihor: T.F. Salonta — Mehkerek; P.T.F. Borș — Artand; P.T.F. Valea lui Mihai — Nyirabrany; P.T.F. Săcuieni — Letavertes
  • pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni — Vallaj; P.T.F. Petea — Csengersima

Pe frontiera româno-bulgară:

  • pe raza jud. Giurgiu: T.F. Giurgiu — Ruse
  • pe raza jud. Constanța: T.F. Vama Veche; P.T.F. Ostrov — Silistra; P.T.F. Negru Vodă — Kardam
  • pe raza jud. Dolj: T.F. Bechet — Orjahovo; P.T.F. Calafat—Vidin

Pe frontiera româno-moldoveană:

  • pe raza jud. Galați: T.F. Oancea — Cahul; P.T.F. Galați — Giurgiulești
  • pe raza jud. Vaslui : T.F. Albița — Leușeni
  • pe raza jud. Iași: T.F. Sculeni — Sculeni
  • pe raza jud. Botoșani: P.T.F. Rădăuți — Prut — Lipcani; P.T.F. Stânca — Costești.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicația Trafic On-line, dezvoltată de Poliția de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicație on-line prezintă o medie a timpilor de așteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de așteptare sunt actualizați în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-și reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

De asemenea, pentru informații privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.

comments

comments