full screen background image

Incendiu violent, în această noapte, la mansarda unui bloc din Gura Humorului (foto)

Pompierii militari suceveni au intervenit, miercuri seară, la un incendiu care a afectat mansarda unui bloc de locuinţe, din oraşul Gura Humorului.

Incendiul a fost anunţat la ora 22:40.

Militarii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului, sprijiniţi de colegii de la subunităţile din Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Solca au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament, situat la mansarda unui bloc, din oraşul Gura Humorului. Pompierilor suceveni li s-au alăturat colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani şi de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Cornu Luncii.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat în apartament şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcţie, dar şi la blocurile învecinate, Catedrala Ortodoxă, dar şi o gospodărie privată, ultima aflată în imediata apropiere. Salvatorii au evacuat de urgenţă toate persoanele aflate pe nivel, după care şi pe cele aflate la etajele inferioare şi în scara învecinată a blocului.

5 persoane, conştiente, au ajuns la spital pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Trei dintre acestea (o familie, cu un copil în vârstă de 4 ani) au fost intoxicate cu fum şi au fost transportate de către echipajul SMURD. Celelalte două persoane au fost preluate de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Intervenţia a fost deosebit de grea, din cauza materialului lemnos din care era construită structura mansardei şi care a favorizat propagarea foarte rapidă a flăcărilor pe întreaga suprafaţă a blocului. De asemenea, învelitoarea din tablă a acoperişului, care acoperea ca o cochilie materialele combustibile, nu a permis salvatorilor să acţioneze direct cu apă asupra flăcărilor. Pentru a interveni eficient, la faţa locului au fost mobilizate, pe rând, 16 autospeciale, din care 4 autoscări pentru lucru la înălţimi şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii au desfăşurat dispozitive de intervenţie pe toate laturile blocului şi au refulat apă în permanenţă pentru a bloca flăcările să se propage la vecinătăţi şi la apartamentele de la etajele inferioare. Intervenţia s-a desfăşurat atât din exterior, de pe autospecialele pentru lucru la înălţimi, cât şi din interior, în locurile unde salvatorii au putut pătrunde în siguranţă deasupra blocului. Din fericire, incendiul a fost localizat la nivelul mansardei şi astfel au fost salvate o casa P+1, cu anexele aferente, Catedrala Ortodoxă şi blocurile învecinate.

Au ars toate apartamentele situate la mansardă, cu bunurile din interior, pe o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 800 de metri pătraţi.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de cercetare.

La această oră, după aproximativ 9 ore de intervenţie susţinută, pompierii militari lucrează pentru lichidarea ultimelor focare ascunse şi pentru îndepărtarea elementelor de construcţie afectate de foc.

comments

comments