full screen background image

Ziua curățeniei de primăvară, în municipiul Fălticeni

Premergător sărbătorilor pascale, Primăria Municipiului Fălticeni a organizat „Ziua curățeniei de primăvară”.

Acțiunea, corodonată de Compartimentul Mediu, s-a desfășurat miercuri, 12 aprilie, cu participarea unităților de învățământ (școli și colegii), a Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni și a angajaților sectorului de salubritate.

Acțiunea a vizat salubrizarea și igienizarea carosabilului, trotuarelor, a spațiilor și zonelor verzi din cartierele de locuințe, a parcurilor și grădinilor publice, salubrizarea și igienizarea cursurilor de apă. O atenție deosebită s-a acordat colectării selective a deșeurilor reciclabile (PET, hârtie, doze de aluminiu, deșeuri fieroase).

Intervențiile au avut loc în 10 zone ale municipiului. Primăria Fălticeni a asigurat mănuși de unică folosință, saci colectori și unelte (unde a fost cazul), pentru cei circa 800 de participanți la acțiunile de ecologizare.

“Curățenia de primăvară, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, dincolo de activitatea specifică sectorului de salubritate, a devenit o tradiție în Fălticeni. Încercăm, cum am făcut în fiecare an, să implicăm membrii comunității în ceea ce ar trebui să fie o preocupare comună – un oraș curat. Le mulțumesc elevilor, colegilor profesori, angajaților primăriei, pentru implicare. Urmează o sărbătoare importantă și rog cetățenii să păstreze ceea ce s-a făcut pentru confortul tuturor.” a declarat primarul de Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman.

Primăria Fălticeni și operatorul de salubritate GOSCOM au asigurat ridicarea și transportul deșeurilor colectate.

comments

comments