full screen background image

Directorul Casei de Cultură Rădăuți, Ovidiu Foca, despre viitoarele proiecte ale instituţiei!

Rădăuțenii au asistat în număr mare, joi seară, la concertul de muzică corală religioasă ”Ofrandă la poalele crucii”, ajuns la cea de a VIII-a ediție.

Pricesne, cântece religioase cu specific pascal, prelucrări corale, fragmente din Sfânta Scriptură sau din Monografia Bisericească, au indus publicul prezent într-o stare specială.

Ofrandele muzicale aduse Mântuitorului, Domnului Sfânt, Maicii Domnului, sunt modalități de a curăța sufletul omenesc, de aceea aceste spectacole se bucură de interesul rădăuțenilor.

Au urcat pe scenă Corul ”Dorvoces” de la Dornești, Corul Parohiei ”Sfântul Procopie” de la Milișăuți, Corul Parohiei ”Sfântu Gheorghe” de la Vicovu de Sus – Laura, Corul Parohiei Romano-Catolice de la Rădăuți și Corala Bărbătească Ortodoxă ”Sfântul Ierarh Leontie” de la Rădăuți.

Corala Bărbătească Ortodoxă ”Sfântul Ierarh Leontie” de la Rădăuți a participat la concursuri de gen în România și în străinătate, de unde s-a întors cu premii importante.

În anul 2012, s-a prezentat la un Festival – concurs de muzică corală bisericească la Hainovka în Polonia, în 2012 și 2014 în Belarus, de unde a venit cu premiul I la secțiunea coruri preoțești și ale Institutelor Teologice.

Despre concertul de joi seară, de la Rădăuți, a vorbit la VIVA FM, directorul Casei de Cultură a Municipiului Rădăuți, Ovidiu Foca.

Directorul Case de Cultură a Municipiului Rădăuți, Ovidiu Foca, a vorbit, la VIVA FM, despre planurile de modernizare a Casei de Cultură pentru anul 2017.

Suma de bani alocată instituției de la bugetul local va fi investită pentru a continua lucrările începute anul trecut.

În 2016 s-a pavat curtea, s-a realizat o rampă de acces pentru persoanele în scaun rulant, s-a instalat o barieră modernă cu sistem GSM de accesare, s-au renovat băile de la parter și de la etaj.

În acest an urmează să fie renovată baia de la scenă, să fie reabilitate scările de la intrarea principală și îmbrăcate în granit, ca și cele din curte, să se realizeze o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități.

De asemenea, va fi refăcut spațiul verde din curte prin replantarea unor arbori care trebuie înlocuiți și va fi reamenajat foișorul.

Însă cea mai importantă achiziție va fi un pian de concert, unul profesional Kawai, folosit de marile filarmonici.

Pianul vechi de 100 de ani cu care se cântă acum în concertele de la Rădăuți nu mai corespunde din punct de vedere tehnic.

În luna august este programată cea de a III-a ediție a Festivalului de Muzică Clasică “ZomerFest”, care va cuprinde, ca în fiecare an, un master class pian, vioară și muzică de cameră.

Festivalul va fi organizat împreună cu Asociația Klavier Art și Ambasada Germaniei în România care va suporta cheltuielile cu deplasarea artiștilor de la București la Rădăuți și onorariile profesorilor care vor susține cursurile de master class, urmând ca instituția de la Rădăuți să suporte cheltuielile cu cazarea și masa invitaților.

Și-a anunțat participarea la eveniment și ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier – Klodt.

Evenimentele culturale imediate programate a se defășura pe scena Casei de Cultură a municipiului Rădăuți, sunt conferința actorului Dan Puric, de pe data de 30 aprilie, ora 19.00, și spectacolul de divertisment susținut de actorul Vasile Muraru, la sfârșitul lunii mai, după cum a anunțat, la VIVA FM, directorul Case de Cultură a Municipiului Rădăuți, Ovidiu Foca.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments