full screen background image

Seulul testează o rachetă capabilă să atingă teritoriul nord-coreean

Seulul a testat cu succes o rachetă balistică de fabricație sud-coreeană, cu o rază de acțiune de 800 km, suficientă pentru a ajunge în cele mai îndepărtate locuri ale teritoriului nord-coreean, a anunțat joi Yonhap, citată de AFP.

Acest anunț intervine a doua zi după lansarea unei rachete de către Phenian, care a căzut în Marea Japoniei.

Coreea de Sud, care adăpostește mii de militari americani, este protejată de dispozitive militare ale SUA.

În 2012, ea a încheiat un acord cu SUA pentru a tripla aproape raza de acțiune a rachetelor sale balistice, în scopul contracarării amenințărilor reprezentate de programele balistice și nucleare ale Coreii de Nord.

Yonhap informează, citând un înalt responsabil sud-coreean, că racheta testată joi constituie un important factor de descurajare a Coreii de Nord, având în vedere raza sa de acțiune de 800 de kilometri. Aceasta ar putea atinge orice loc de pe întregul teritoriu nord-coreean, chiar dacă ar fi lansată din sudul peninsulei.

“Testul a fost un succes”, a spus același oficial.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării sud-coreean a refuzat să facă orice fel de comentariu în legătură cu testul în cauză.

Coreea de Sud intenționează să desfășoare aceste rachete în anul în curs, după mai multe teste, potrivit Yonhap.

Seulul a testat în iunie 2016 două rachete de fabricație sud-coreeană capabile să transporte o încărcătură de o tonă pe o distanță de 500 de km.

Problema amenințării reprezentate de programele balistice și nucleare interzise Coreii de Nord va constitui punctul central al primei întâlniri, joi, în Florida, între președinții american și chinez, Donald Trump și Xi Jinping.

AGERPRES

comments

comments