full screen background image

Curtea de Apel a revocat măsura controlului judiciar față de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie

Curtea de Apel Constanța a decis luni revocarea măsurii controlului judiciar față de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, judecat pentru că ar fi obținut pe nedrept fonduri europene, hotărârea instanței putând fi contestată în 48 de ore de la comunicare.

Procurorii DNA — Serviciul teritorial Constanța au dispus, pe 3 februarie 2017, trimiterea în judecată sub control judiciar a inculpatului Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, potrivit anchetatorilor.

În același dosar au mai fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații Cojocaru Ciprian-Ioan, Malaxa Bogdan-Petrișor, Nadoleanu Gheorghe și Beca Stere, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, precum și pe Ștefan Aurelia, la data faptei și tot mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, pentru tentativă la comiterea aceleiași infracțiuni, conform unui comunicat al DNA remis în februarie.

Conform rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupție, în perioada 2010 — 2016, Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene.

În documentele prezentate la APIA, inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită “Ferma 3” — Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință “vii pe rod cu struguri pentru vin”/”vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi.

De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declarațiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC), printre care și evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și invadate cu astfel de vegetație pe toată durata formulării cererii și obținerii fondurilor.

Faptele au avut ca rezultat, potrivit comunicatului DNA, obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei, după cum urmează: în anul 2010 — 142.988,37 lei, în 2011 — 184.610,27 lei, în 2012 — 239.732,26 lei, în 2013 — 262.267,07 lei, în 2014 — 281.733,52 lei, în 2015 — 281.633,28 lei. În anul 2016 plățile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei.

APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. În cauză a fost dispusă instituirea unor măsuri asiguratorii constând în poprirea conturilor deținute de inculpatul Petrescu Teodosie și de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului și Așezământul Monahal ”Sf. Apostol Andrei”.

Față de fapta de luare de mită reținută anterior în sarcina inculpatului Petrescu Teodosie s-a dispus clasarea cauzei, conform procurorilor anticorupție.

AGERPRES

comments

comments