full screen background image

După-amiezi francofone la Suceava

Biroul Francez găzduiește miercuri, 22 martie, începând cu ora 18:00, un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei, intitulat FRANCOPHONIE EN FETE.

Similar edițiilor precedente, FRANCOPHONIE EN FETE îi are în prim-plan pe elevii francofoni și francofili ai Colegiilor sucevene „Petru Rareș”, „Mihai Eminescu” și ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, desfășurându-se ca urmare a parteneriatului existent între cele 3 instituții de învățământ, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Biroul Francez din Suceava.

Sub motto-ul “De la musique avant toute chose”, micii trubaduri francofoni contemporani, vor delecta publicul, interpretând la diverse instrumente, mai mult sau mai puțin convenționale, diferite arii muzicale cunoscute. De asemenea, elevii vor cocheta cu lirismul francofon, prezentând poezii, caligrame – creații proprii, dar și opere lirice consacrate și vor delecta publicul cu dansuri grațioase pe ritmuri francofone. În cadrul secțiunii Franco-graphies elevii pasionați de arte plastice vor prezenta pictori, picturi, desene cu tematică francofonă.

Totodată, elevi ai Colegiului Național Petru Rareș Suceava, recent întorși dintr-o mobilitate din Franța, vor disemina impresii din această mobilitate, reiterând și în acest context, rolul și importanța cunoașterii limbii franceze în facilitarea accesului la acest tip de experiență internațională, la consolidarea dimensiunii europene in domeniul educației.

Coordonată de prof. de limba franceză Petronela Munteanu și Cristina Hetriuc, activitatea din săptămâna Francofoniei își propune să răspundă unor deziderate educaționale actuale – promovarea plurilingvismului și a diversității culturale, precum și familiarizarea elevilor cu elemente de cultură și civilizație francofonă.

Intrarea este liberă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar