full screen background image

16 martie – În drum spre Dumnezeu, te întâlnești cu sfinții

Sănătoși, voinici, voioși? Nu e o întrebare de complezență, ci una care mi-ar plăcea să stârnească mai mult decât un răspuns monosilabic. Pentru că voioșia fiecăruia e importantă, mai ales în zilele acestea cu vreme schimbătoare ce ar putea să o afecteze semnificativ. Iar dacă aceasta lipsește, lipsește și randamentul… Dar cum despre voioșie și mijloace de a o spori am mai vorbit, am să-mi îndrept atenția spre prima parte a întrebării.

Cea legată de sănătate. Pentru că și ea e o condiție – și încă una foarte importantă – a funcționării optime a fiecăruia. Motiv pentru care trebuie să o întreținem, pentru a nu ne lua o pauză nedorită de la ce avem de făcut, pauză de stat în spital. Nimeni nu își dorește să aibă parte de un astfel de răgaz de la muncă, chiar dacă spitalul urbei noastre arată, după multă vreme, mult mai bine decât în multe alte orașe din țară. Dincolo de dotările multiple și de mobilierul modern, e mult mai luminos și prietenos. Și, chiar dacă par amănunte nesimnificative în momentul în care intri cu o problemă serioasă în el, inconștient, atmosfera te influențează. Așa cum influențează și atitudinea oamenilor ce lucrează aici.

Un prieten remarca, zilele trecute, cu uimire plăcută, faptul că marea majoritate a personalului este amabilă și politicoasă. Cantitatea de politețe, însă, este direct proporțională cu poziția profesionistului pe care îl întâlnești. Doctorii sunt amabili și dispuși să-ți ofere răspunsuri. Asistentele sunt și ele dispuse să-ți ofere răspunsuri politicoase. Cu cât cobori însă în ierarhie, lucrurile încep să se schimbe. Zâmbetul de pe fețe începe să dispară, iar disponibilitatea de a ajuta și ea.

Același prieten, în ultima vizită la spital, luând contact cu atmosfera de acolo îmi spunea că i-a venit în minte o zicere veche ,,Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”. Și m-am întrebat de ce se întâmplă asta. Poate pentru că aceștia sunt mai puțini decât ar avea nevoie un spital mare și toată lumea îi întinde în toate direcțiile. Așa o fi. Pe de altă parte, îmi spuneam că decența și politețea chiar nu sunt o risipă atât de mare de efort. Pentru că dacă o clădire atât de impunătoare a putut fi schimbată la față, ar putea fi schimbată și atitudinea oamenilor ce lucrează în ea. E drept că năravul oamenilor se schimbă mai greu decât aspectul unei clădiri. Dar se poate încerca.

Pentru că misiunea lor în spital este până la un punct la fel de importantă cu a acelora care au petrecut ani întregi studiind prin facultăți să devină medici. Și ei sunt parte a reconstruirii sănătății unui om. Și și-au asumat acest rol la intrarea în spital, la prima oră a dimineții. Îi respect pe toți cei ce au înțeles acest lucru dedicând timp sănătății altora, indiferent de poziția ocupată pe grila de personal. Sunt cu siguranță cei ce consumă regulat, doze de educație.

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza