full screen background image

Senat: Propunerea legislativă de desființare a CNCD, respinsă

Senatul a respins, în calitate de for decizional, în ședința plenului de marți, inițiativa legislativă a fostului deputat Bogdan Diaconu prin care se propunea desființarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Plenul și-a însușit, cu 101 voturi ”pentru”, raportul de respingere întocmit în acest caz de Comisiile juridică, pentru drepturile omului și pentru egalitate de șanse.

Inițiatorul explica în expunerea de motive că abrogarea Legii 48/2002 are ca scop desființarea CNCD, “instituție bugetară, care a făcut dovada, în decursul anilor, că funcționează ca o instituție antiromânească și antinațională, fiind un instrument în mâna UDMR și a altor grupuri de interese de a anula valorile românești, valorile tradiționale creștine și drepturile românilor în propria lor țară”.

Camera Deputaților a adoptat tacit, în calitate de prim for sesizat, acest proiect prin care se abroga Legea 48/2002 cu modificările și completările ulterioare. Prin Legea 48/2002 s-a înființat CNCD, iar abrogarea acestei legi însemna desființarea instituției.

Proiectul de lege a fost depus la Parlament pe 26 septembrie 2016.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar