full screen background image

14 martie – Îmbrățișând tehnologia

Zilele trecute, mi-am revăzut o colegă de liceu. Nu o întâlnisem de peste 20 de ani. Cu toate acestea, momentul revederii a fost unul firesc, de parcă ne despărțisem cu o zi înainte. Mi se părea prea puțin schimbată fizic și poate și aceasta era cauza pentru care timpul în care nu ne întâlnisem părea că se condensase foarte mult.

O să-mi spuneți că e greu de crezut ca un om să nu se schimbe fizic în 20 de ani și am să vă dau dreptate. Pentru că mi-am dat seama, încă o dată, că schimbările sunt mai greu de sesizat în timp, dacă vezi des fața celui aflat în discuție. Iar noi ne revăzusem de nenumărate ori, chiar dacă nu ne întâlnisem față în față, virtual… Minunile tehnologiei, ce să faci!

Dacă, pe vremuri, părinții umblau cu fotografiile copiilor în portofel, arătându-le mândri celor pe care îi revedeau după o vreme, acum părinții au în buzunar telefonul conectat la internet și deschid Facebookul. Zeci, sute de fotografii, ce pot fi prezentate cu mândrie, mărite, micșorate, cu date în dreptul fiecăreia. Și-atunci nu mai e chiar o supriză atât de mare pentru cel ce le privește. Pentru că a apucat să o facă deja în timp util, la momentul postării. Surpiza poate fi doar povestea pe care o are fiecare fotografie, poveste nespusă pe Facebook.

Mă întrebam dacă e de bine sau nu faptul că nu mai suntem surprinși de felul în care arată un coleg pe care nu l-am întâlnit de 20 de ani. Dacă nu cumva tehnologia ne fură emoțiile întâlnirilor prezente.

Dar până la urmă, tind să fiu bucuroasă de progresul tehnologiei. Pentru că e șansa de a vedea oameni de care nu știi nimic de multă vreme, chiar dacă nu îi reîntâlnești față în față. Doar poveștile și emoțiile devin din ce în ce mai puține… Deci există o parte bună și una mai puțin bună, ca în toate. Mă gândesc însă cu oarecari emoții la viitor. La felul în care copiii noștri își vor revedea peste câteva zeci de ani, colegii…. La cum evoluează tehnologia, s-ar putea să nu îmbrățișeze un coleg revăzut peste 20 de ani, ci doar o hologramă. Și probabil copiii noștri nu își vor mai pune atunci problema emoțiilor și nici nu le vor simți lipsa.

Tehnologia se schimbă, noi ne schimbăm, lumea se schimbă. Accept, mă minunez și mă adaptez. Cu speranța însă ca ai noștri copii să-și dorească și ei să îmbrățișeze un coleg revăzut după 20 de ani și nu doar o proiecție, să-și dorească și ei să asculte povestea din spatele imaginii. De dragul lor!

comments

comments




Leave a Reply

avatar