full screen background image

Sindicaliştii suceveni cer negocierea contractului colectiv de muncă pentru învăţământul preuniversitar

Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava solicită Inspectoratului Școlar Judeţean Suceava convocarea comisiei paritare pentru stabilirea numărului membrilor care vor face parte din echipa de negociere a Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate în învăţământul preuniversitar.

Liderul ASI Suceava, prof. Giani Leonte, a precizat că, potrivit legii, negocierea contractelor colective de muncă la nivelul inspectoratelor şcolare se realizează între şeful inspectoratului şcolar şi organizaţiile sindicale afiliate federaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract.

Leonte: “Organizaţiile sindicale afiliate federaţiilor semnatare ale prezentului contract sunt împuternicite în scris să negocieze contractele colective de muncă la nivelul inspectoratelor şcolare. Prin împuternicirile scrise, federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate desemnează expres echipa de negociere şi persoana mandatată să semneze contractul colectiv de muncă la nivel de inspectorat şcolar. Contractul colectiv de muncă la nivel de inspectorat se semnează de către inspectorul şcolar general (ca reprezentant legal al inspectoratului) şi de către persoanele mandatate de federaţiile sindicale semnatare ale prezentului contract. Un prim pas este convocarea comisiei paritare, în condiţiile în care ASIS îşi doreşte, încă de acum 4 ani, semnarea unui Contract colectiv de muncă la nivel de judeţ. Noul contract creează tot cadrul legal şi, de aceea, sunt necesare discuţii cu conducerea ISJ Suceava, în vederea stabilirii numărului de persoane care vor participa la aceste negocieri colective.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar