full screen background image

Spectacolul caritabil „Şansa la viaţă”, la Cinema “Modern” din Suceava

Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Asociaţia de părinţi şi absolvenţi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava şi Primăria Suceava organizează marţi, 28 februarie, de la ora 18:30, spectacolul caritabil „Şansa la viaţă”.

Colectivul liceului își propune să ajute un cadru didactic diagnosticat cu cancer de col uterin.

Directorul adjunct al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, prof. Johannes-Raimund Onesciuc, a precizat:

”Banii obţinuţi în urma evenimentului vor fi donaţi pentru tratamentul de specialitate la o clinică din Turcia. Costurile fiecărei şedinţe de chimioterapie au fost evaluate la 4.000 de euro, fiind necesare şase astfel de şedinţe. Iată motivul pentru care din nou vă cerem ajutorul şi suportul financiar. În total este vorba de 24.000 de euro, bani deloc puțini, dar necesari.”

Pe 28 februarie, pe scena de la Centrul Cultural Bucovina vor evolua Orchestra elevilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, dirijor prof. Florin-Silviu Ungureanu, Corul mixt al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, dirijor prof. Iulia Buraciuc, Cvartetul instrumental „Royal”, Cvartetul instrumental coordonat de prof. Petru Tabarcea şi Grupul Folk „Symbol”, coordonator prof. Valentin Ianoş.

”Am gândit această campanie în două etape. Prima etapă este cea de acum, de pe 28 februarie, de la ora 18:30, iar cea de-a doua va fi pe data de 12 aprilie, la aceeași oră, în aceeași locație. La finele fiecărui eveniment vom fi prezenți cu o expoziție de artă plastică, vor fi expuse lucrări ale copiilor, care vor fi de vânzare. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în această campanie!”, a mai spus prof. Johannes Onesciuc.

comments

comments




Leave a Reply

avatar