full screen background image

Peste 120 de persoane implicate în căutarea unui băieţel de 4 ani, dispărut din Stroieşti. Copilul a fost găsit azi dimineaţă

Timp de peste 12 ore poliţiştii suceveni au desfăşurat cea mai amplă acţiune din acest an pentru localizarea şi găsirea unui minor de doar 4 ani care a dispărut de la domiciliu. Peste 120 de persoane (jandarmi, lucrători ISU, poliţişti de frontieră şi voluntari) sub coordonarea poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava au desfăşurat activităţi de căutare, folosind toată tehnica din dotare, inclusiv camere de termoviziune şi câini special antrenaţi pentru căutarea de persoane.
Din fericire, copilul a fost găsit la timp, nevătămat şi după evaluarea medicală va fi reîncredinţat familiei.

Joi seară, la ora 19.18, Secţia de Poliţie Rurală 9 Moara a fost sesizată, prin apel SNUAU 112, despre faptul că un minor în vârstă de 4 ani, a dispărut de la domiciliu cu patru ore înainte – în jurul orei 16.00.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că minorul locuia fără forme legale împreună cu bunica sa în comuna Stroiești, sat Zaharești.

În jurul orei 16.00, minorul a ieșit în fața porții, unde se aflau mai mulți copii pentru a se juca. Acesta s-a depărtat de ceilalți copii, în timp ce se juca cu un cățel, și nu a mai fost găsit. Iniţial, familia a efectuat căutări pe cont propriu sesizând poliţia la cca. 4 ore după constatarea dispariţiei.

De îndată, la nivelul IPJ Suceava a fost activat centrul de monitorizare, la fața locului fiind constituit un punct de comandă care a coordonat activitățile de căutare și investigare.

Pentru activitățile de căutare şi scotocire au fost organizate echipe mixte formate din polițiști(investigații criminale, ordine publică, criminalistică, conductor câini, rutieră, criminalitate economică), angajați ISU, IJJ, Serviciul Poliției de Frontieră Suceava, Poliția Locală Suceava și voluntari. Activitățile de căutare au fost orientate în special în perimetrul unde minorul a fost văzut cu puțin timp înainte de dispariție, respectiv pe câmpul din apropiere și terenurile agricole. Au fost utilizate echipamentele de termoviziune şi câini specializaţi, fiind efectuate verificări pe o rază de aproximativ 7 km. de la locul dispariției.

În paralel au fost continuate activitățile de investigare în rândul familiei, al vecinilor, al prietenilor, fiind efectuată și ancheta din ”ușă în ușă”.

Căile de acces au fost asigurate de echipaje ale poliției rutiere.

Au fost efectuate verificări la unitățile spitalicești de pe raza județului și la Centrul de Primire Urgență Minori Suceava.

De asemenea, poliţiştii au informat cetățenii, în special pe cei care locuiesc în zone izolate (stâni, exploatări forestiere, ș.a.) cu privire la eveniment și la semnalmentele copilului dispărut.

În urma acestor măsuri, în dimineaţa acestei zile, în jurul orei 08.30 minorul a fost găsit de proprietarul unei stâne aflată la cca. 8 km de zona în care copilul fusese văzut ultima dată.

O echipă operativă formată din polițiști s-a deplasat de urgență în respectiva zonă, greu accesibilă, unde l-a identificat pe minor și l-a transportat spre ambulanța sosită în zonă. S-a acordat primul ajutor, starea copilului fiind stabilă, după care a fost internat în Secția Unitate Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava. În prezent situația medicală a minorului este bună, nu prezintă urme de violență, fiind constatată doar o ușoară deshidratare.

Cu privire la eveniment și implicit cu privire la situația minorului a fost informată D.G.A.S.P.C. Suceava în vederea monitorizării situației de risc victimal și pentru a analiza dacă se impun eventuale măsuri de protecție. De asemenea, în acest sens a fost informată și autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Stroiești.

Totodată au fost informați membrii familiei despre identificarea minorului și măsurile ulterioare dispuse.

În urma activităților desfășurate până în prezent nu au rezultat suspiciuni că minorul ar fi fost victima vreunei infracțiuni.

Poliţştii recomandă încă o dată părinţilor să manifeste responsabilitate în supravegherea copiilor , iar în cazul unor dispariţii să sesizeze de îndată poliţia, fiecare clipă fiind extrem de importantă pentru salvarea minorului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar