full screen background image

Nemulțumirile specialiștilor CSM la Legea grațierii

Grațierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani, inclusiv, este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială, se apreciază într-un punct de vedere cu privire la proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse, întocmit de Direcția legislație, documentare și contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

În document, specialiștii din CSM spun că în ceea ce privește grațierea în totalitate a pedepselor de până la 5 ani există semne de întrebare cu privire la grațierea recidiviștilor, care ar putea induce un sentiment de insecuritate în rândul populației.

Pe de altă parte, în ceea ce privește condamnarea la prima abatere, pedeapsa de 5 ani este una destul de mare în raport cu limitele prevăzute pentru infracțiunile care ar putea fi grațiate din Codul Penal.

Sunt o serie de observații și cu privire la grațierea la jumătate a pedepselor pe cazuri sociale. Specialiștii CSM spun că ar trebui explicate mult mai bine explicate condițiile în care se poate da o astfel de grațiere, în principal în ceea ce privește unicii aparținători ai minorilor. Astfel, nu ar fi explicată foarte bine în proiectul de lege sintagma „unic întreținător al familiei”.

În plus, sunt neclarități și în ceea ce privește grațierea pedepselor cu suspendare sub supraveghere, posibilă în vechiul Cod Penal dar care nu se aplică potrivit celui nou. Așa că ar trebui introdusă o prevedere cu privire la această posibilitate.

Avizul Consiliului Superior al Magistraturii are valoare consultativă pentru parlamentari.

digi24

comments

comments




Leave a Reply

avatar