full screen background image

Concursul Naţional de Lectură “BĂTĂLIA CĂRŢILOR”, la Biblioteca Bucovinei

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Suceava, organizează şi în acest an, Concursul Naţional de Lectură “BĂTĂLIA CĂRŢILOR”.

Ajuns la a IV-a ediţie, concursul are ca scop stimularea lecturii în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Evenimentul de lansare va avea loc vineri, 24 februarie, ora:12.00, la Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii, în debutul activității ,,Călătorie în tempul lecturii”.

Concursul se va derula în perioada februarie – septembrie 2017, sub egida Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, fiind organizat în mai multe biblioteci publice din ţară.

Prin acest concurs vor fi popularizate cărţile destinate copiilor şi adolescenţilor, se va pune accent pe însuşirea de către participanţi a competenţelor de lectură: înţelegerea textelor literare, capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii.

La acest concurs, care va avea două secţiuni, lectură în limba română şi lectură în limba engleză, pot participa copiii de 11-13 ani şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 14-18 ani care au Permis de intrare la bibliotecă.

Înscrierea se va face la toate secţiile şi filialele bibliotecii, prin completarea unei Fişe de înscriere.

Pentru a intra în finala județeană, participanţii trebuie să lectureze cele 10 cărţi în limba română sau cele 5 cărţi în limba engleză din listele recomandate până la sfârşitul lunii septembrie şi să predea fişele de lectură completate, odată cu predarea cărţii lecturate.

Fişele de lectură vor fi evaluate de către o comisie din care vor face parte profesori, bibliotecari, scriitori şi elevii câştigători ai ediţiei anterioare a concursului.

Etapa finală din cadrul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” va avea loc în luna octombrie şi va cuprinde dezbaterea Convinge-mă să citesc! (în cadrul căreia participanţii vor susţine cartea preferată şi vor răspunde la întrebări pe marginea cărţilor citite), jurizarea şi festivitatea de premiere.

Sub genericul ,,Lectura vă face învingători” pe toţi vor fi acordate premii finaliştilor concursului pentru:
• cel mai bun cititor, care va deveni Cititorul anului – 1 eBook reader
• diplome de participare + 1 pachet de cărţi.

Finala Națională a ediției precedente va avea loc la Biblioteca Județeană Mureș, în data de 31 martie, finală în care se vor „duela” Cititorii anului 2016, desemnați de fiecare bibliotecă județeană participantă în concurs.

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava va fi reprezentată la această finală națională de Sara Sveduneac, elevă la Colegiul Național „Ștefan Cel Mare” Suceava (categoria 11-13 ani) și Maria Petrașuc, elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava (categoria 14-18 ani).

comments

comments




Leave a Reply

avatar