full screen background image

Bursă de excelenţă „Ştefan cel Mare”, la USV

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a lansat competiţia pentru acordarea Bursei de excelenţă „Ştefan cel Mare”, „una care răsplăteşte eforturile depuse de studenţii suceveni pentru obţinerea unor rezultate remarcabile în domeniul ştiinţific, cultural, artistic sau sportiv, la nivel internaţional”.

Potrivit unui comunicat de presă al USV, bursa se acordă prin concurs, o singură dată pe an, pe baza rezultatelor din ultimele 12 luni, cuantumul acesteia fiind de 4.000 de lei, în cazul rezultatelor individuale, respectiv de 8.000 de lei în cel al performanţelor în echipă, bani achitaţi într-o singură tranşă.

„Astfel rezultatele excepţionale vor fi răsplătite nu numai prin intermediul burselor de performanţă ştiinţifică, cultural-artistică sau sportivă, care se acordă în universitatea noastră de 4 ani, sau a burselor de merit, binecunoscute în comunitatea academică, ci şi prin această nouă formă de recunoaştere a excelenţei în diferite domenii, excelenţă a cărei valoare adăugată reprezintă o nouă emblemă pentru USV”, se precizează în documentul USV.

În vederea adjudecării bursei de excelenţă, studenţii sau echipele de studenţi se pot înscrie în concurs până pe 28 februarie, prin depunerea unui dosar la Prorectoratul cu baza materială şi problemele studenţeşti, în care se vor prezenta rezultatele importante obţinute pe plan internaţional, însoţite de documente doveditoare, respectiv de diplome, certificate etc.

comments

comments




Leave a Reply

avatar