full screen background image

23 februarie – Dacă-i copil să se joace… în grădiniță

Februarie e luna în care se dă startul frământărilor părinților de viitori elevi în clasa pregătitoare. Pentru că e luna în care încep demersurile de înscriere la școală. Asta dacă nu mai punem la socoteală frământările acelorași părinți, care au făcut calcule și sondaje în privința viitorului învățător încă de pe vremea în care cel mic abia începea să meargă sau să spună primele cuvinte.

Nu e de pus la colț dorința părinților de a avea cel mai bun învățător pentru propriul copil. Doar că părintele ar trebui să ia în calcul că învățătorul pe care cineva i l-a recomandat cu căldură ca fiind strălucit, ar putea să se dovedească total nepotrivit în raport cu personalitatea și stilul de învățare al micuțului familiei. Iar preocuparea mai mare a părinților ar putea fi direcționată nu neapărat spre învățătorul pe care îl va avea copilul peste 2-3 ani, ci mai degrabă spre asigurarea unui start bun în lungul drum al învățăturii. Iar startul, atunci când ne referim la învățătura oferită în cadru instituționalizat și nu în familie, este încă de la grădiniță.

Grădinița este cea care îl poate ajuta pe viitorul elev să-i fie mai ușor. Pentru că, deși pare pentru unii doar un loc de joacă sau un spațiu în care părinții își pot lăsa copiii fără grijă, fiind supravegheați, grădinița este mult mai mult. Vârsta la care copiii o frecventează este cea la care devin conștienți de lumea înconjurătoare, manifestă curiozitate față de ceea ce observă sau nu cunosc și ajung să imite comportamentele celor din jur. E drept că e vârsta la care totul se învață mai ușor prin joc, dar în grădiniță jocul e cu reguli ce se respectă, are un orar și un scop bine definit.

De ce spun toate aceste lucruri? Pentru că am cunoscut părinți care, deși au înscris copiii la grădiniță, au preferat să-i țină acasă aproape jumătate din perioada alocată preșcolarității. Fie din teama de a nu se îmbolnăvi, fie din teama de a nu intra în conflict cu alți copii, fie doar pentru faptul că cei mici aveau bunici binevoitori sau părinți ce își permiteau bone. În felul acesta, de fapt, cel mic nu mai beneficiază de aceleași șanse cu cei ce au frecventat grădinița. Adaptarea la cerințele școlii, ce are reguli mai stricte și unde competitivitatea crește, este mai grea. E drept că nu se poate generaliza, pentru că sunt cazuri fericite în care copiii reușesc să recupereze cu ușurință lipsurile cauzate de nefrecventarea regulată a grădiniței. Dar cred cu tărie că grădinița este o șansă în plus.

O șansă pe care părinții, mânați de bune intenții, ce vor acum să-i asigure un start bun în școlaritate celui mic, căutând învățătorul cel mai strălucit, trebuie să le-o da celor mici, ducându-i pe cât posibil zilnic la grădiniță.

În concluzie, parafrazându-l pe Creangă, ,,dacă-i cal să tragă, dacă-i popă să cetească. dacă-i copil să se joace”, ideal, însă, în grădiniță.

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza