full screen background image

Senat: Proiectul de lege privind grațierea, aviz favorabil la Comisia de constituționalitate

Comisia pentru constituționalitate a Senatului a acordat luni aviz favorabil cu majoritate de voturi proiectului de lege al Guvernului pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate.

De asemenea, Comisia a dat aviz favorabil proiectului de lege pentru completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Potrivit lui Florin Iordache, ministru al Justiției în funcție la acea dată, proiectul, care include o serie de măsuri pentru evitarea unei hotărâri pilot la CEDO, prevede grațierea unor pedepse, “nu vizează violatorii, faptele de corupție, actele cu violență, recidiviștii, pedepsele cu suspendare”.

Comisia juridică a Senatului se va exprima prin raport asupra acestor proiecte de lege, după care plenul Senatului va dezbate și vota actele normative, în calitate de primă cameră sesizată.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar