full screen background image

OUG 13 de modificare a Codurilor penale, în instanță

Curtea de Apel Bucureşti judecă miercuri cererea procurorului general Augustin Lazăr de suspendare a OUG 13 de modificare a Codurilor penale.

Tot miercuri, judecătorii de la Secţia contencios a CAB dezbat o cerere depusă de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul prin care se solicită anularea OUG 13.

Procesele ar putea rămâne fără obiect, după ce Executivul a adoptat o ordonanţă de abrogare a OUG 13.

Pe 3 februarie, Parchetul General a anunţat că Augustin Lazăr a atacat în instanţă OUG 13 şi a cerut magistraţilor judecarea în regim de urgenţă a cererii sale.

De asemenea, procurorul general a solicitat instanţei sesizarea Curţii Constituţionale.

În motivarea acţiunii, Augustin Lazăr a arătat că suspendarea actului administrativ normativ are un interes public major, întrucât ordonanţa are ca efect “perturbarea gravă a întregii activităţi a Ministerului Public şi obstrucţionează bunul mers al actului de justiţie, în condiţiile în care persoane care au săvârşit fapte de natură penală vor fi ocrotite prin noua reglementare de tragere la răspundere penală”.

Totodată, mai spunea procurorul general, adoptarea acestei ordonanţe împiedică realizarea rolului constituţional al Ministerului Public de a reprezenta interesele generale ale societăţii, de a apăra ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

“Ordonanţa este criticabilă pentru neconstituţionalitate. Prejudiciul este iminent şi se produce la data de 9 februarie 2017. Odată produse la data menţionată, efectele nu mai pot fi reparate întrucât această ordonanţă de urgenţă se va aplica ca lege penală mai favorabilă, indiferent de eventuala sa declarare ca neconstituţională (art.5 din Codul penal – Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. (1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile)”, mai explica Lazăr.

În opinia procurorului general, prin intrarea în vigoare a ordonanţei, era afectată, atât la nivel intern, cât şi extern, politica penală declarată a statului referitoare la intensificarea eforturilor în scopul adoptării unor acte normative eficiente în materia combaterii corupţiei la toate nivelurile autorităţilor şi instituţiilor statului.

“În acest context, deşi s-a invocat necesitatea asigurării conformităţii dispoziţiilor Codului penal şi ale Codului de procedură penală cu unele decizii ale Curţii Constituţionale, multe dintre modificările aduse prin acest act normativ analizat depăşesc sfera modificărilor impuse de deciziile Curţii Constituţionale. S-a subliniat, totodată, că efectele imediate ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.13 din 1 februarie 2017 sunt vătămătoare în drepturile şi interesele legitime ale unei persoane fizice sau juridice, deoarece Guvernul prin adoptarea acestui act administrativ cu caracter normativ a lăsat loc arbitrariului în sfera actelor de dispoziţie ale organelor administrative. Astfel, toate actele care vizează relaţiile sociale ocrotite legal privind afirmarea şi recunoaşterea unui drept sau interes vor fi supuse unor decizii administrative controversate, conducând la lipsa unei disciplinări a aparatului administrativ cu consecinţe în planul inechităţilor sociale”, mai susţinea Augustin Lazăr.

antena3

comments

comments




Leave a Reply

avatar